Antena 3 CNN Externe Reacţia Rusiei după ce a intrat în spațiul aerian NATO. Varşovia "nu a prezentat nicio dovadă că dronele doborâte în Polonia erau ruse"

Reacţia Rusiei după ce a intrat în spațiul aerian NATO. Varşovia "nu a prezentat nicio dovadă că dronele doborâte în Polonia erau ruse"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 12:51 10 Sep 2025 Modificat la 12:51 10 Sep 2025
colaj 2 poze in care apar Vladimir Putin si o drona ruseasca, doborata in Polonia
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei şi o dronă rusească, doborâtă în Polonia. Sursa foto: Getty Images: captură video Antena 3 CNN

Însărcinatul cu afaceri al Rusiei în Polonia, Andrei Ordaş, a declarat miercuri, după ce a fost convocat la Ministerul polonez al Afacerilor Externe, că Varşovia nu a prezentat nicio dovadă că dronele doborâte pe teritoriul polonez provin din Rusia, informează agenţia rusă RIA, citată de Reuters şi AFP, conform Agerpres.

"Considerăm acuzaţiile neîntemeiate. Nu a fost adusă nicio dovadă că dronele sunt de origine rusă", a declarat Andrei Ordaş.

Andrei Ordaş a precizat că a fost "convocat la Ministerul (polonez) al Afacerilor Externe la 12:00 (10:00 GMT)", potrivit RIA, preluată de AFP.

Polonia a denunţat miercuri un "act de agresiune" în urma încălcării "fără precedent" a spaţiului său aerian de către dronele ruse în primele ore ale dimineţii, care a forţat închiderea mai multor aeroporturi şi convocarea urgentă a unei reuniuni a Adunării Naţionale de Securitate.

Operaţiunea, în care Armata a folosit arme pentru a doborî mai multe drone şi care s-a încheiat între timp, a durat toată dimineaţa. Avioane de vânătoare F-35 ale aliaţilor, în special cele ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze (Koninklijke Luchtmacht), au ajutat Varşovia să garanteze securitatea cerului polonez.

Cetăţenii au fost avertizaţi că, dacă găsesc drone doborâte sau fragmente din acestea, nu trebuie să se apropie de ele, să le atingă sau să le mişte până când nu sunt inspectate de echipe de genişti.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close