Antena 3 CNN Externe Rusia are un aliat în Europa | ”Ucraina trebuie să accepte cererile lui Putin”

Rusia are un aliat în Europa | ”Ucraina trebuie să accepte cererile lui Putin”

Silvio Berlusconi a vorbit ieri, la Napoli, unde se află cu partidul său, Forza Italia, despre războiul din Ucraina, confirmându-şi opoziţia faţă de trimiterea de arme pe front.

Rusia are un aliat în Europa | ”Ucraina trebuie să accepte cererile lui Putin”
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    21 Mai 2022   •   10:22

Eu spun că a trimite arme înseamnă a fi cobeligeranţi, iar noi suntem în război. Să încercăm să punem capăt acestui război repede. Dacă ar fi să trimitem arme, ar fi bine să nu le facem atât de mult publicitate”, a afirmat Berlusconi.

În Ucraina „trebuie să se ajungă la pace cât mai curând posibil”, a spus acelaşi Berlusconi, 85 de ani, fost premier italian şi fost patron al echipei de fotbal AC Milan.

„Cred că o Europă unită trebuie să facă o propunere de pace, încercând să-i determine pe ucraineni să accepte cererile lui Putin”, mai zice Berlusconi, potrivit Mediafax.

 Din punct de vedere economic, pentru politician, „sancţiunile au făcut foarte, foarte rău economiei sovietice, se aşteaptă o scădere de 14% a PIB-ului”.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close