Antena 3 CNN Externe Ruşii simulează bombardarea bazei de la Deveselu

Ruşii simulează bombardarea bazei de la Deveselu

<1 minut de citit Publicat la 08:27 27 Mar 2019 Modificat la 08:27 27 Mar 2019
Ruşii simulează bombardarea bazei de la Deveselu

După ce a dislocat în Crimeea bombardiere nucleare tip Tupolev 22, Moscova continuă jocurile de război în zona Mării Negre aducând peste 1.500 de militari care efectuează exerciţii. Practic, este vorba de nişte manevre în care este implicată şi o cantitate mare de tehnică militară, fiind mobilizate sute de avioane şi elicoptere militare, dar şi vehicule amfibii.

Conform datelor deţinute până în prezent se pare că scenariul este unul ofensiv, militarii exersând un desant aerian şi naval într-o zonă  „inamică”. 

Mai mult, surse militare au declarat pentru „Adevărul” că aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, au explicat sursele citate. 

”România este întărită din puncte vedere al apărării și ia foarte în serios amenințările de securitate. Înarmarea irațională a peninsulei Crimeea reprezintă una dintre marile probleme de securitate ale continentului european” a spus Radu Tudor pentru Antena 3.

×
Parteneri
x close