Traficul feroviar a fost grav perturbat sâmbătă dimineaţa în jurul oraşului Gelsenkirchen din vestul Germaniei, după ce vandali au tăiat şi au sustras cabluri. Circa 300 de trenuri au fost afectate, informează dpa, conform Agerpres.
Deutsche Bahn a anunţat că reparaţiile au fost finalizate în jurul prânzului şi traficul a început să revină la normal, deşi se anticipa că întârzierile şi alte perturbări vor continua şi în cursul după-amiezii.
Perturbările au afectat rute de lung parcurs, inclusiv cele pe relaţiile Dortmund-Munchen şi Hamburg-Basel, precum şi legăturile din nordul Germaniei către Koln, trenurile fiind nevoite să urmeze rute ocolitoare lungi sau să sară peste anumite staţii. La un moment dat, circulaţia trenurilor a fost complet blocată în întreaga zonă metropolitană Gelsenkirchen, potrivit portalului de informare a pasagerilor Zuginfo.nrw.
Deutsche Bahn a precizat că începând cu ora 04:15 (02:15 GMT) au fost raportate mai multe defecţiuni ale sistemelor de semnalizare în apropiere de Gelsenkirchen, după ce persoane neidentificate au secţionat mai multe cabluri. Anchetatori din cadrul poliţiei federale şi ai landului au examinat locul incidentului şi au colectat probe în cursul dimineţii de sâmbătă.
Poliţia consideră că la originea perturbărilor de pe o linie feroviară din cartierul Gelsenkirchen-Uckendorf s-a aflat furtul de cabluri, şi nu un act deliberat de sabotaj.
Se presupune că autorii au tăiat şi au smuls cabluri din mai multe puncte de-a lungul căii ferate, sustrăgând o parte dintre acestea şi provocând astfel defectarea sistemelor de semnalizare şi control.