Antena 3 CNN Externe Trei angajaţi ai Comisiei Europene, răniţi în atacurile de la Bruxelles

Trei angajaţi ai Comisiei Europene, răniţi în atacurile de la Bruxelles

Trei angajaţi ai Comisiei Europene, răniţi în atacurile de la Bruxelles
Sursa foto: Foto: freeimages.com/ Robert Driese
23 Mar 2016   •   17:16

Trei angajați ai Comisiei Europene au fost răniți în urma atacurilor teroriste de la Bruxelles, a anunțat miercuri Kristalina Georgieva, vicepreședinte al executivului comunitar, informează DPA, potrivit agerpres.ro.

”Ieri teroriștii au lovit în inima Europei, în orașul nostru, Bruxelles. Oameni nevinovați au fost uciși și răniți, iar printre cei răniți se numără și trei dintre colegii noștri de la Comisie”, a declarat Kristalina Georgieva în fața jurnaliștilor.

Conform bilanțului provizoriu, peste 32 de persoane au fost ucise și peste 230 rănite după ce teroriști, inclusiv kamikaze, au detonat dispozitive explozive la aeroportul Zaventem și în stația de metrou Maelbeek, situată la numai câteva sute de metri de sediul principal al Comisiei Europene. 

Chiar deasupra acestei stații de metrou se află și alte trei clădiri ale executivului comunitar, acestea fiind evacuate după explozii.

Accesul într-una dintre cele trei clădiri, unde se află serviciile departamentului pentru agricultură al Comisiei Europene, continuă să fie interzis și miercuri pentru a se verifica dacă deflagrația a afectat structura de rezistență a edificiului.

Două explozii au avut loc marți dimineaţă pe aeroportul Zaventem din Bruxelles și alte două deflagraţii s-au produs ulterior între staţiile de metrou Maelbeek şi Schuman, în apropierea sediului Comisiei Europene

Este stare de alertă maximă în toată Europa. 

Tragedia vine la doar câteva zile, după ce serviciile secrete se lăudau cu prinderea celui care a coordonat atentatele de la Paris, de anul trecut, Salah Abdeslam.

Citiți și Comisarul European pentru Securitate a izbucnit în plâns, după atentatele de la Bruxelles

×
Subiecte în articol: Bruxelles atacuri teroriste
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close