Antena 3 CNN Externe Un avion s-a prăbușit peste un centru comercial din Australia. Nu există supraviețuitori

Un avion s-a prăbușit peste un centru comercial din Australia. Nu există supraviețuitori

Un avion s-a prăbușit peste un centru comercial din Australia. Nu există supraviețuitori
21 Feb 2017   •   08:14

Un mic avion cu cinci persoane la bord s-a prăbuşit marţi, aparatul lovind un centru comercial din apropiere de Melbourne, în sudul Australiei, au anunţat autorităţile. Nu există supraviețuitori

Aparatul "a lovit clădirea într-o minge uriaşă de foc", a declarat un martor. 

Avionul, un Beechcraft, a deviat curând după decolarea de pe aeroportul Essendon, aproape de Melbourne, şi s-a prăbuşit în centrul comercial DFO, de lângă aeroport. 

"Este vorba de un accident foarte, foarte tragic", a declarat presei Lisa Neville, ministru al poliţiei statului Victoria, a cărui capitală este Melbourne. "Un avion uşor, închiriat pentru un zbor, a lovit centrul comercial DFO, la Essendon", a spus aceasta. 

Imaginile difuzate în direct de televiziuni arătau flăcări şi importante daune produse centrului comercial şi imobilelor vecine. O coloană de fum negru se ridica de la locul accidentului. 

Cauza accidentului nu a fost încă determinată. Şeful poliţiei statului Victoria, Mick Frewen, a declarat că principala ipoteză a anchetatorilor era "o pană de motor". 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident aviatic Australia Melbourne
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close