Antena 3 CNN Externe Vacanţele în Grecia se scumpesc. Cazarea, mâncarea şi distracţia, la preţ mai mare cu 10%

Vacanţele în Grecia se scumpesc. Cazarea, mâncarea şi distracţia, la preţ mai mare cu 10%

Vacanţele în Grecia se scumpesc. Cazarea, mâncarea şi distracţia, la preţ mai mare cu 10%
11 Mar 2010   •   22:00

Vreţi vacanţă în Grecia vara aceasta? Strângeţi bani. Hotelierii eleni scumpesc cazarea, mâncarea şi distracţia după ce Guvernul le-a crescut TVA-ul. Cu 5-10% procente deocamdată. În timp ce bulgarii scad preţurile ca să atragă turişti.

La târgul de turism care se desfăşoară zilele acestea, la Berlin, hotelierii greci au cerut agenţilor de turism din România preţuri mai mari cu 5-10 euro peste cel negociat deja, toamna trecută. ?Ni se tot spune că se măresc taxe, impozite, TVA şi nu mai pot menţine preţurile pe care le-am negociat în toamnă?, a declarat Mircea Vladu, agent de turism.

Oricum, la negocierile din toamnă dublaseră preţurile de vara trecută, când a fost cel mai ieftin. Au cerut o sută de euro pe noapte, pentru un turist, după ce acum doi ani contractele s-au încheiat la 150 de euro pentru fiecare turist.
?Au vândut în 2009 sub costuri ca să nu îşi închidă porţile?, susţine Mircea Vladu.

Dacă nu se înţeleg pe preţuri mai mici la târg, turiştii români vor da pe o săptămână vacanţă în Grecia, în hoteluri de patru şi cinci stele mai mult cu o treime decât în 2009, dar mai puţin decât acum doi ani. Şi proprietarii de apartamente şi hoteluri mici cer încă doi-trei euro peste preţurile stabilite toamna trecută.

Însă agenţii de turism spun că dacă le vor da, românii nu vor simţi scumpirea în preţul vacanţelor.
În schimb, bulgarii s-au dus la Berlin cu oferte speciale după ce au observat cât de puţini români au cerut până acum vacanţe de vară în staţiunile lor.

În hotelurile mari din staţiunile Nisipurile de aur, Sunny Beach şi în cea cu circuit închis, Duni, de lângă Sozopol, vacanţa de o săptămână costă, cel mult 400 de euro de persoană.



VACANŢA ÎN GRECIA
vara 2008 - 150 de euro/ noapte/ turist
vara 2009 - 50 de euro/ noapte/ turist
vara 2010 - 105-110 euro/ noapte/ turist

VACANŢA ÎN GRECIA
vacanţă 2010 - 980 de euro/ persoană
vacanţă 2009 - 630 de euro/ persoană
vacanţă 2008 - 1.330 de euro/ persoană

VACANŢA ÎN BULGARIA
vacanţă 2009 - 350-420 de euro/persoană
vacanţă 2010 - 315-380 de euro/persoană
Observator

×
Subiecte în articol: scumpire
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close