Antena 3 CNN Externe VALURI URIAŞE în Portugalia. Întregul litoral a fost plasat în alertă roşie

VALURI URIAŞE în Portugalia. Întregul litoral a fost plasat în alertă roşie

VALURI URIAŞE în Portugalia. Întregul litoral a fost plasat în alertă roşie
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de S.T.    |    10 Feb 2014   •   11:05

Portugalia este afectată de intemperii puternice. Zboruri deviate sau anulate, drumuri inundate, legături fluviale şi feroviare întrerupte, copaci dezrădăcinaţi de intemperiile puternice care au lovit duminică seară coastele portugheze, anunţă Protecţia civilă, potrivit AFP.

Marea s-a dezlănţuit şi rafalele de vânt depăşeau 100 km/h însoţite de ploaie, în timp ce valuri gigantice ajungeau până la zece metri. Întregul litoral a fost plasat în alertă roşie.

Duelul dintre cele două cluburi de fotbal rivale de la Lisabona, Benfica şi Sporting, a fost anulat, iar cei 50.000 de spectatori au fost evacuaţi de poliţie.

Două zboruri către Lisabona din Ponta Delgada ale companiei aeriene SATA din Azore au fost anulate.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close