Antena 3 CNN Externe Zi istorică în Egipt. Fostul lider Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Zi istorică în Egipt. Fostul lider Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Zi istorică în Egipt. Fostul lider Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
02 Iun 2012   •   11:03
Update 11:20 - Fostul lider egiptean, Hosni Mubarak, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimele comise şi pentru fapte de corupţie.

Mubarak, cu braţele încrucişate şi cu ochelari de culoare închisă, a răspuns "prezent" de pe targă, instalată într-o boxă cu grilaje. Tribunalul are sediul într-o şcoală de poliţie de la periferia oraşului Cairo.
   
Faptele de corupţie de care erau acuzaţi fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Alaa şi Gamal, s-au prescris, a anunţat sâmbătă preşedintele tribunalului care i-a judecat, relatează AFP.
   
Prin urmare, judecătorul nu a pronunţat nici o condamnare împotriva celor doi bărbaţi, judecaţi în acelaşi timp cu tatăl lor, care a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru uciderea a aproape 850 de manifestanţi în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere în 2011.
   
Alături de fostul preşedinte şi de fiii săi au mai fost judecaţi fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi şase foşti oficiali de rang înalt din serviciile de securitate. Un om de afaceri, Hussein Salem, a fost judecat în lipsă.
   
Fostul ministru de Interne Habib el-Adli a fost condamnat şi el la închisoare pe viaţă, pentru uciderea unor manifestanţi în timpul revoltei din 2011, iar cei şase foşti oficiali din securitate au fost achitaţi.

--------

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a sosit sâmbătă dimineaţă cu elicopterul la tribunal, unde a fost pronunţat verdictul în procesul său pentru uciderea unor manifestanţi şi corupţie, relatează AFP.
   
Mubarak, întins pe o targă, a fost ulterior transferat într-o ambulanţă pentru a fi transportat spre sala de audieri.
   
Acuzarea a cerut pedeapsa cu moartea împotriva lui Mubarak, în vârstă de 84 de ani, primul dintre liderii înlăturaţi de la putere de "primăvara arabă" care compare personal în faţa judecătorilor.
   
Anterior, în cursul dimineţii de sâmbătă, fiii săi, Alaa şi Gamal, precum şi fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi şase foşti oficiali de rang înalt din serviciile de securitate, de asemenea judecaţi, au sosit şi ei la şcoala de poliţie unde îşi are sediul tribunalul, potrivit agenţiei oficiale Mena.
   
Tribunalul trebuie să anunţe dacă fostul preşedinte este găsit vinovat de moartea a aproape 850 de manifestanţi în timpul revoltei populare care a dus la înlăturarea sa de la putere anul trecut.
   
Adli şi cei şase foşti colaboratori ai săi sunt judecaţi pentru acelaşi motiv. Alaa şi Gamal Mubarak sunt judecaţi pentru corupţie, acuzaţie care îl vizează şi pe tatăl lor.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close