Antena 3 CNN International News Washingtonul și Moscova reacționează la convorbirea telefonică dintre Xi Jinping și Volodimir Zelenski

Washingtonul și Moscova reacționează la convorbirea telefonică dintre Xi Jinping și Volodimir Zelenski

Casa Albă a salutat discuția, purtată telefonic, între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele chinez Xi Jinping. Confirmată, miercuri, de Ucraina și China, este prima astfel de convorbire de la începutul invaziei ruse.

Washingtonul și Moscova reacționează la convorbirea telefonică dintre Xi Jinping și Volodimir Zelenski
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    26 Apr 2023   •   19:24

Washingtonul rămâne, însă, prudent în privința posibilității ca acest eveniment să ducă la un plan de pace.

"Salutăm vestea că a avut loc o convorbire telefonică între președintele Xi și președintele Zelenski. Credem că este un lucru bun.

Spunem de ceva vreme că noi apreciem că e important ca președintele Xi și oficialii chinezi să examineze perspectiva ucraineană asupra acestei invazii ilegale și neprovocate a Rusiei", a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă.

Citește și: Președintele chinez Xi Jinping a discutat la telefon cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski

Întrebat dacă Beijingul poate ajuta la medierea unui acord de pace, Kirby a reiterat că un astfel de plan trebuie să țină cont de termenii președintelui ucrainean.

Potrivit oficialului american, un acord nu va fi "sustenabil sau credibil decât dacă ucrainenii și președintele Zelenski, personal, se implică și îl sprijină."

Oficial american: "Nu am știut în avans de discuția dintre Xi și Zelenski" | Oficial rus: "Negocierile de pace, puțin probabile"

John Kirby a mai spus că Administrația americană nu a avut cunoștință în avans despre convorbirea dintre Xi și Zelenski.

Moscova "a luat cunoștință" de disponibilitatea Chinei de a facilita negocierile cu Ucraina, în urma conversației telefonice dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

"Luăm act de disponibilitatea părții chineze de a depune eforturi pentru a edificarea procesul de negociere", a spus Zaharova.

Ea a estimat însă că, în condițiile actuale, negocierile sunt puțin probabile și a acuzat Kievul că respinge inițiativele Moscovei în aces sens. 

Ucraina a declarat în repetate rânduri că pacea va fi obținută doar în urma restabilirii granițelor și a recuperării peninsulei Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.

De asemenea, în ultimele săptămâni, au apărut informații convergente privind ofensiva ucraineană de primăvară, care ar urma să implice zeci de mii de militari și sute de blindate furnizate Kievului de aliații occidentali.

×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close