Antena 3 CNN Life Culinar Mâncare de urzici ca în copilărie. Trucul simplu pentru un gust delicios

Mâncare de urzici ca în copilărie. Trucul simplu pentru un gust delicios

Pe lângă faptul că este delicioasă, mâncarea de urzici este și foarte sănătoasă. Iată cea mai ușoară rețetă pe care o poți încerca în această primăvară.

Mâncare de urzici ca în copilărie. Trucul simplu pentru un gust delicios
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mar 2024   •   22:00

În această perioadă, tarabele din piețe sunt pline cu spanac, lobodă și urzici, fiind cunoscut faptul că acestea nu ar trebui să ne lipsească din alimentație în nicio primăvară.

Luate de la piaţă, din grădină, de pe câmp sau din pădure, urzicile pot fi folosite pentru prepararea unor mâncăruri delicioase, care aduc beneficii nebănuite sănătății.

Urzica este bogată în substanţe nutritive, care întăresc sistemul imunitar şi fortifică organismul împotriva bolilor. 

Pentru că este bogată în fier, urzica poate fi de mare ajutor persoanelor care suferă de anemie.

Urzicile sunt excelente și pentru curățarea organismului de substanţe reziduale, precum pentru curățarea sângelui.

Aceste plante mai sunt numite și ”focul vindecător”, deoarece înţeapă şi dau senzaţia de arsură în contact cu pielea, însă, pe de altă parte, sunt aur curat pentru sănătate.

Mâncare de urzici scăzute ca în copilărie

Urzicile trebuie opărite, pentru două minute, iar apoi trebuie băgate în apă cu gheață, pentru a nu-și piarde culoarea și gustul.

Ingrediente:

  • 500-600 de grame de urzici
  • o ceapă mare
  • o lingură făină
  • 3 căței usturoi

Mod de preparare mâncare de urzici scăzute: Urzicile se spală foarte bine și se pun într-un vas cu apă și sare. Înainte de a adăuga urzicile trebuie să ne asigurăm că apa a dat în clocot. 

Se lasă la fiert pentru două minute, timp în care se toacă mărunt ceapa și cățeii de usturoi. După ce au fiert, urzicile se bagă rapid în apă cu gheață, apoi se scurg și se toacă mărunt. Din apa în care au fiert urzicile se păstrează o cană.

Într-o tigaie, se călește ceapa în ulei până devine translucidă. Se adaugă urzicile tocate, lingura de făină și usturoiul.

În continuare, se presară sare după gust și cana de apă în care au fiert urzicile. Se amestecă în continuu, pentru a nu se prinde mâncarea de tigaie.

Mâncarea de urzici este gata când compoziția se îngroașă și poate fi servită alături de mămăligă.

×
Subiecte în articol: mancare urzici urzici reteta
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close