Publicația The Guardian explica, în urmă cu 22 de ani, din punct de vedere științific, într-un articol, cum se face o bombă nucleară. „În principiu, este foarte ușor - obțineți o masă critică de material radioactiv, stați liniștiți și priviți reacția nucleară. Dar, din fericire pentru noi, prima parte - obținerea materialului radioactiv - este cea mai mare piatră de poticnire.”
„Nu se poate fabrica o bombă nucleară fără material fisionabil”, spune Andrew Furlong, de la Institute of Chemical Engineers. Iar pentru un dispozitiv termonuclear obișnuit, materialul necesar este plutoniul sau uraniul îmbogățit.
Uraniul, un metal greu natural, se găsește sub formă de uraniu 238 sau 235. Ambele sunt radioactive și se vor descompune în alte elemente, în timp, dar numai acesta din urmă poate fi divizat forțat atunci când neutronii sunt aruncați asupra sa. Aceasta este baza unei bombe nucleare.
Care este reacția în lanț necesară pentru explozia unei bombe nucleare
Atunci când un atom se sparge, el eliberează energie și mai mulți neutroni, care apoi pot sparge alți atomi. Dacă desparți suficienți atomi, obții reacția în lanț necesară pentru explozia unei bombe.
Însă uraniul natural este compus în proporție covârșitoare din izotopul 238, care respinge orice neutroni care îl lovesc - inutil pentru o bombă. Pentru a fabrica o bombă, uraniul natural trebuie tratat pentru a concentra izotopul 235 din el.
Și aici încep problemele legate de aliere. Pentru fiecare 25.000 de tone de minereu de uraniu, se produc doar 50 de tone de metal. Mai puțin de 1% din aceasta este uraniu 235. Nicio metodă standard de extracție nu poate separa cei doi izotopi, deoarece aceștia sunt identici din punct de vedere chimic.
Ce este controversatul uraniu „sărăcit”
În schimb, uraniul este reacționat cu fluor, încălzit până devine gaz și apoi decantat prin câteva mii de bariere poroase fine. Acest lucru separă parțial uraniul în două tipuri. Unul este uraniul 235, denumit „îmbogățit”, în timp ce restul este controversatul uraniu „sărăcit”, utilizat pentru fabricarea armelor convenționale.
Pentru a realiza un reactor nuclear, uraniul trebuie îmbogățit astfel încât 20% din acesta să fie uraniu 235. Pentru bombele nucleare, această cifră trebuie să se apropie de 80 sau 90%. Obțineți aproximativ 50 kg din acest uraniu îmbogățit - masa critică - și veți avea o bombă. Mai puțin și reacția în lanț nu ar provoca o explozie.
În schimb, s-ar putea folosi plutoniu. Potrivit lui Keith Barnham, fizician la Imperial College, acesta este materialul preferat, deoarece produce arme mult mai ușoare care pot fi montate pe rachete.
Plutoniul este un produs secundar al reactoarelor nucleare și pentru o bombă sunt necesare doar aproximativ 10 kg. O centrală electrică medie are nevoie de aproximativ un an pentru a produce suficient și sunt necesare instalații de reprocesare costisitoare pentru a extrage plutoniul din combustibil.
Bomba va exploda odată ce masa critică de uraniu sau plutoniu este reunită. Așadar, pentru început și pentru a se asigura că nu explodează în mâinile proprietarilor săi, bomba trebuie să păstreze metalul separat în două sau mai multe părți. Atunci când arma este amplasată și gata să explodeze, aceste mase subcritice trebuie doar să fie aruncate împreună - iar acest lucru se poate face cu explozibili convenționali. Reacția în lanț, explozia și cunoscutul nor ciupercă se rezolvă de la sine.
Ştiri video recomandate
