Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică De ce a fost supranumit Ozzy Osbourne „Prințul Întunericului” și boala teribilă de care suferea. Momentele cheie ale carierei sale

De ce a fost supranumit Ozzy Osbourne „Prințul Întunericului” și boala teribilă de care suferea. Momentele cheie ale carierei sale

D.C.
7 minute de citit Publicat la 11:06 23 Iul 2025 Modificat la 11:18 23 Iul 2025
ozzy-osbourne (13)
Ozzy Osbourne a murit pe 22 iulie 2025, la vârsta de 76 de ani FOTO: Getty Images

Ozzy Osbourne, solist al trupei Black Sabbath, care a avut și o carieră solo de mare succes, a murit pe 22 iulie 2025, la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia sa într-un comunicat. De-a lungul anilor, Ozzy Osbourne a avut mai multe pseudonime, dar cel mai cunoscut este acela de „Prințul întunericului” (Prince of Darkness). De asemenea, a fost protagonistul unor momente controversate, cu este acela cu „decapitarea liliacului”.

„Cu o tristeţe pe care cuvintele nu o pot exprima, trebuie să anunţăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineaţă. A fost înconjurat de familie şi iubire”, au scris soţia sa Sharon şi copiii pe o rețea socială. 

„Prinţul întunericului” suferea de boala Parkinson de mai mulţi ani.

De ce a fost supranumit Ozzy Osbourne „Prințul Întunericului”

„Prinţul întunericului” este un alt nume care se referă la diavol, folosită în opere precum „Paradisul pierdut” (Paradise Lost), dar porecla i-a fost dată de fani după lansarea unor piese mai „înfricoșătoare” ale trupei Black Sabbath, potrivit BBC News.

Într-un interviu acordat revistei NME în 2016, Ozzy Osbourne a spus că piesa „Black Sabbath” i-a speriat inițial pe unii spectatori. „Credeau că suntem prietenii Satanei sau ceva de genul ăsta”, a spus Osbourne. „Atunci a început toată povestea cu «Prințul Întunericului»”, a explicat atunci artistul.

Cele mai importante momente ale carierei lui Ozzy Osbourne

Legendarul rockstar britanic Ozzy Osbourne (John Michael "Ozzy" Osbourne) s-a născut la 3 decembrie 1948, în oraşul britanic Birmingham.

Vocalist, compozitor şi actor, Ozzy s-a remarcat din postura de solist vocal al trupei britanice Black Sabbath. Vocea sa inconfundabilă, versurile cu teme mai puţin abordate de formaţiile de până atunci, precum ocultismul, atmosfera întunecată a muzicii descrisă ca fiind un „blues întunecat”, au propulsat albumul de debut al trupei, self-titled, pe poziţia a opta în topurile Billboard ale anului 1970.

Al doilea album Black Sabbath cu Ozzy la voce, intitulat „Paranoid”, lansat în luna septembrie 1970, a urcat pe primul loc în topurile britanice, hituri precum „Iron Man”, „War Pigs” sau „Paranoid” fiind considerate definitorii pentru genul heavy metal.

În 1979, Ozzy a părăsit Black Sabbath, după opt ani şi tot atâtea realizări discografice.

A ales o carieră solo, care s-a dovedit de succes. Sub titulatura Ozzy Osbourne, a lansat 11 albume de studio, primele şapte primind multiple discuri de platină. În 2013, Ozzy s-a reîntors în Black Sabbath, pentru a înregistra albumul „13”, ce avea să atingă prima poziţie în topul albumelor din Marea Britanie şi să le aducă britanicilor un Premiu Grammy pentru piesa „God Is Dead?”. În total, Ozzy deţine trei Premii Grammy.

Adunate, albumele Black Sabbath cu Ozzy la voce şi cele solo ale acestuia s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare în întreaga lume, potrivit paginii oficiale de Facebook a artistului.

Ca membru al trupei Black Sabbath, Ozzy Osbourne a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, iar pentru întreaga sa activitate în UK Music Hall of Fame. La ediţia din 2014 a Premiilor MTV Europa, i-a fost acordat titlul Global Icon. Un an mai târziu, a fost distins de către Academia Britanică a Compozitorilor şi Textierilor cu Premiul Ivor Novello.

La începutul anilor 2000, a fost protagonistul, împreună cu soţia sa Sharon şi doi dintre copiii lor, Kelly şi Jack, al emisiunii tip reality-show „The Osbournes”, difuzată de MTV.

În octombrie 2018 a fost supus unei intervenţii chirurgicale la mână din cauza unei infecţii. În februarie 2019 a fost spitalizat în urma unei gripe care s-a agravat. În aprilie 2019 rockerul britanic şi-a amânat toate concertele pe care le avea programate în turneul său din 2019, după o căzătură suferită în luna martie în reşedinţa lui din Los Angeles, unde îşi petrecea convalescenţa după o pneumonie.

În ianuarie 2020, Ozzy Osbourne a dezvăluit că a fost diagnosticat cu boala Parkinson. La începutul anului 2020, muzicianul a lansat albumul „Ordinay Man”, primul după un deceniu.

În februarie 2021, legendarul rockstar Ozzy Osbourne declara, într-o videoconferinţă acordată presei latino-americane cu prilejul lansării documentarului biografic „The Nine Lives of Ozzy Osbourne”, că este „cel mai norocos om din lume”. „Sunt o persoană foarte conştientă şi mă preocupă publicul meu. Sunt un om norocos în sensul că am avut o carieră lungă şi m-am bucurat de sprijinul publicului”, declara Osbourne despre documentarul lansat în septembrie 2020 în SUA şi care a putut fi vizionat în America Latină din 15 martie pe postul A&E.

„Biography: The Nine Lives of Ozzy Osbourne” prezintă detalii despre copilăria lui Ozzy în sărăcie şi abuz, dar şi despre perioada când a ajuns la închisoare. Sunt dezvăluite şi informaţii din culisele despărţirii de Black Sabbath, dar şi despre modul în care Ozzy a reuşit să aibă un succes atât de mare în cariera solo. Ulterior, artistul britanic s-a reinventat ca personaj de reality-show MTV în emisiunea „The Osbournes”, devenind o vedetă globală. Mărturisirile lui Osbourne, care trece în revistă în faţa camerei de filmat cei 72 de ani de viaţă, sunt îmbinate cu declaraţii ale membrilor familiei, apropiaţilor şi colegilor din lumea spectacolului.

Documentarul produs de Osbourne Media şi Critical Content pentru A&E Network, a fost filmat în momente dificile pentru muzician, declara fiul său, Jack, care este şi regizorul filmului, deoarece cuprinde şi clipele în care celebrul rockstar a aflat că suferă de boala Parskinson. „Pentru mine a fost greu să filmez partea obscură a documentarului şi să o trăiesc în acelaşi timp. Filmul a fost realizat atunci când i-au dat ştirea că suferă de Parkinson şi a fost un momentul ciudat şi înfricoşător pentru el”, spunea Jack Osbourne.

În timpul videoconferinţei, Sharon Osbourne şi Ozzy au dat dovezi de iubire necondiţionată şi au vorbit despre dragostea lor care durează de peste 50 de ani. „Să o întâlnesc pe Sharon a fost cel mai frumos lucru care s-a petrecut în viaţa mea”, sublinia artistul. „Ea m-a transformat în cu totul altă persoană şi m-a făcut să preţuiesc viaţa şi lucrurile simple”, mărturisea artistul.

În luna august 2022, Rockerul Ozzy Osbourne a fost protagonistul unei apariţii surpriză pe scenă, în oraşul său natal, Birmingham, în cadrul ceremoniei de închidere a Jocurilor Commonwealth-ului din 2022.

Muzicianul, născut în zona Aston din Birmingham, a susţinut un show exploziv alături de membrii trupei sale Black Sabbath, chitaristul Tony Iommi, toboşarul Tommy Clufetos şi basistul Adam Wakeman.

Focuri de artificii şi aplauze au izbucnit când s-au auzit primele acorduri ale „Paranoid”, una dintre melodiile de succes ale trupei. „Haideţi, s-o luăm razna”, a îndemnat Osbourne mulţimea, în timp ce trupa interpreta celebrele acorduri ale hitului „Iron Man”. În încheierea scurtei reprezentaţii, artistul a adăugat: „Mulţumesc, noapte bună, sunteţi cei mai buni, Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi! Birmingham pentru totdeauna!”.

În octombrie 2024, Ozzy Osbourne alături de Cher şi Mary J. Blige au intrat în panteonul rock-ului, în cadrul unei ceremonii organizate la Cleveland, Ohio, oraş unde se află muzeul dedicat Rock & Roll Hall of Fame.

Ultimul concert al rockerului Ozzy Osbourne alături de trupa sa Black Sabbath, a avut loc pe 5 iulie 2025, la Birmingham iar biletele s-au epuizat în doar 16 minute. Concertul a fost difuzat online. Concertul a avut loc la Villa Park, stadionul echipei de fotbal Aston Villa şi la el au participat mai multe nume importante din muzica rock, inclusiv trupele Metallica, Guns N' Roses, Tool şi Slayer.

Ozzy Osbourne s-a reunit pe scenă cu colegii săi, Tony Iommi, Geezer Butler şi Bill Ward, pentru concertul intitulat „Back To The Beginning” în acest oraş din centrul Angliei, unde trupa Black Sabbath a fost înfiinţată în anul 1968. Acesta a fost primul concert al formaţiei britanice după o pauză de 20 de ani şi totodată a fost ultimul pentru Ozzy Osbourne.

Fanii care nu au putut cumpăra bilete au putut să se consoleze cu difuzarea concertului online, care a fost transmis cu un decalaj de două ore. Toate veniturile obţinute în urma concertului urmează să fie donate mai multor organizaţii de caritate, inclusiv pentru Cure Parkinson's şi Spitalul pentru Copii din Birmingham.

Trupa Black Sabbath, o adevărată legendă a muzicii rock, a vândut peste 75 de milioane de albume la nivel mondial şi este considerată un pionier al stilului heavy metal. Pentru Ozzy Osbourne, acest concert a marcat sfârşitul carierei sale scenice, după cum a confirmat şi soţia lui pentru BBC. „Va fi punctul lui final”, declara Sharon Osbourne.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close