Antena 3 CNN Opinii Dan Voiculescu: ''Companiile româneşti au nevoie, urgent, de un pachet financiar de cel puţin 5 miliarde de euro!''

Dan Voiculescu: ''Companiile româneşti au nevoie, urgent, de un pachet financiar de cel puţin 5 miliarde de euro!''

Dan Voiculescu
1 minut de citit Publicat la 13:19 17 Mar 2020 Modificat la 13:19 17 Mar 2020
Dan Voiculescu: ''Companiile româneşti au nevoie, urgent, de un pachet financiar de cel puţin 5 miliarde de euro!''

Criza economică declanșată de pandemia de coronavirus se anunță mai dură decât cea din 2007-2008.

Profesorul Dan Voiculescu avertiza încă de acum două spătămâni că un tsunami economic este iminent.

 ''Scăderea activităților economice este incomparabil mai abruptă și atinge, aproape simultan, toate economiile mondiale. În 2007-2008, încetinirea economică globală s-a produs gradual și cu diferențe relevante între diferitele spații geografice. Criza umanitară și necesitățile de prevenție reduc semnificativ posibilitățile de a revigora sectoarele economice vulnerabile'', scrie Dan Voiculescu pe blogul său.

Statele guvernate responsabil au anunțat, în regim de urgență, ajutoare semnificative pentru susținerea companiilor naționale.

Profesorul Dan Voiculescu atrage atenţia că și România trebuie să acționeze, cât mai rapid, în aceeași direcție.

''Prin intermediul CEC, companiile românești ajunse în acută dificultate din cauza pandemiei de Coronavirus, trebuie să primească întreg sprijinul de care au nevoie. Concret, ar fi necesar un pachet financiar de minim 5 miliarde de euro, pus la dispoziția agenților economici. Cifra este calculată ținând seama de PIB-ul României și de ponderea economică a sectoarelor aflate în dificultate: turism, restaurante, artă, divertisment, învățământ particular, servicii în general. Pentru a preveni falimente și concedieri acest ajutor ar trebui să devină funcțional până la sfârșitul săptămânii în curs'', a spus Dan Voiculescu.

În lipsa unei astfel de măsuri, din cauza declinul economic abrupt, pe fondul scăderii semnificative a taxelor și impozitelor încasate, riscăm ca, în timp, bugetul public să devină insuficient pentru a acoperi angajamentele asumate.

 ''Această proiecție este susținută de date economice evidente. Falimentele, reducerea cifrelor de afaceri și a numărului de angajați determină presiuni grave asupra bugetului prin reducerea masei de colectare și prin creșterea necesităților de asistență socială. Înțelegând această realitate, pentru a evita eventuale curbe de sacrificiu impuse în sectorul bugetar și în sistemul public de pensii, este necesară o intervenție rapidă și determinată, atât la nivel macroeconomic cât și, punctual, în sectoarele cele mai vulnerabile'', a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

Potrivit lui Dan Voiculescu, dacă nu vor fi luate măsuri urgent, vor fi necesari între 3 și 5 ani pentru a recupera prăbușirea economică din această perioadă.

Dan Voiculescu: ''Companiile româneşti au nevoie, urgent, de un pachet financiar de cel puţin 5 miliarde de euro!''

 

×
x close