Antena 3 CNN Politică ANI: 32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Printre ei, Petre Roman şi Sorin Ilieşiu

ANI: 32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Printre ei, Petre Roman şi Sorin Ilieşiu

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 16:21 12 Mar 2014 Modificat la 16:21 12 Mar 2014
ANI: 32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Printre ei, Petre Roman şi Sorin Ilieşiu
Foto: Agerpres
Update 19.55PDL: Pe lista ANI nu e niciun parlamentar PDL, Ioan Mihăilă e membru PNŢCD
______________________________

Ştirea iniţială 16.21

ANI a constatat că 22 de deputaţi şi zece senatori, printre care Petre Roman şi Sorin Ilieşiu, au fost în incompatibilitate, pentru că au deţinut şi alte funcţii, iar unii dintre aceştia sunt suspectaţi şi de fals în declaraţiile de interese, în aceste cazuri fiind sesizat Parchetul, informează Mediafax.  

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că au fost în incompatibilitate deputaţii Dorel Covaci, Ştefan Petru Dalca, Ion Diniţă, Anton Doboş, Traian Dobrinescu, Ion Ochi, Adrian Nechita Oros, Ioan Tămăian, Ioan Viorel Teodorescu, Petru Ştefan Thuma Hubert şi Cătălin Daniel Zamfir.
 
De asemenea, ANI a stabilit că sunt în incompatibilitate deputaţii Petre Roman, Florin Ciurariu, Cornel George Comşa, Constantin Cosmin Enea, Ioan Mihăilă, Ioan Moldovan, Szolt Molnar, Marian Cătălin Rădulescu, Ioan Sorin Roman, Ion Şcheau şi Miron Alexandru Smărăndache.
 
În incompatibilitate au fost şi senatorii Sorin Ilieşiu, Petru Ehegartner, Sebastian Grapă, Liviu Titus Paşca, Matei Suciu, Ştefan Liviu Tomoioagă şi Ionuţ Zisu. 
 
ANI a mai stabilit că sunt în incompatibilitate senatorii Laszlo Attila Klarik, Dumitru Marcel Bujor şi Mihai Niţă.
 
Potrivit ANI, cei 22 deputaşi şi 10 senatori au avut sau au, simultan, calitatea de parlamentar şi pe cea de administrator, cenzor, asociat sau membru în consiliul de administraţie la firme ori de titlular persoană fizică autorizată.
 
În cazul senatorului Matei Suciu şi al deputaţilor Ion Ochi, Anton Doboş şi Dorel Covaci a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petnru posibile falsuri în declaraţiile de interese, prin nemenţionarea calităţilor şi funcţiilor deţinute la firme.
 
Conform prevederilor Legii 161/2003, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţiile de "administrator", "membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale", "calitatea de comerciant persoană fizică", sau cu "funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale". 
 
Situaţia pe partide a celor acuzaţi de ANI
 
Un număr de 15 parlamentari PNL se regăsesc între cei acuzaţi miercuri de incompatibilitate de către ANI, alături de 7 parlamentari de la PSD, 3 de la PC, câte 2 de la PPDD şi UDMR, câte unul de la PDL şi UNPR, precum şi un senator neafiliat.
 
PNL - 15
- deputaţi: Florin Ciurariu, Anton Doboş, Traian Dobrinescu, Constantin Enea, Adrian Oros, Petre Roman, Ioan Tămâian, Ioan Viorel Teodorescu, Petru Thuma Hubert, Daniel Zamfir
- senatori: Petru Ehegartner, Sebastian Grapă, Liviu Titus Paşca (viceliderul grupului senatorial liberal), Ştefan Tomoiagă, Ionuţ Zisu
 
PSD - 7
- deputaţi: Dorel Covaci, Ion Ochi, Marian Rădulescu, Ioan Roman, Ion Şcheau, Miron Smărăndache
- senator Matei Suciu
 
PC - 3
- deputaţi: Ion Diniţă, Ioan Moldovan
- senator Mihai Niţă
 
PPDD - 2
- deputaţi: Cornel Comşa, Ştefan Dalca
 
UDMR - 2
- deputaţi: Zsolt Molnar
- senator Laszlo Klarik
 
PDL - 1
- deputat Ioan Mihăilă
 
UNPR - 1
- deputat Marcel Bujor
 
Neafiliaţi - 1
- senator Sorin Ilieşiu
 
 
 

×
x close