Antena 3 CNN Politică Arestaţii din Irak. Şeful S.I.E. răspunde

Arestaţii din Irak. Şeful S.I.E. răspunde

Arestaţii din Irak. Şeful S.I.E. răspunde
01 Feb 2007   •   09:55
UPDATE: Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Claudiu Săftoiu, va fi chemat în Parlament pentru a da explicaţii despre românii arestaţi în Irak. Afirmaţia aparţine preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care este revoltat că nu s-a aflat decât după trei luni de arestarea celor doi muncitori bănuiţi de spionaj. Nici primul ministru şi nici preşedintele ţării nu au fost informaţi până acum. Traian Băsescu a aflat la Bruxelles despre cei doi muncitori deţinuţi de americani.

Colegul muncitorilor arestaţi contrazice M.A.E.
Un coleg de-al celor doi bărbaţi arestaţi în Irak a făcut noi dezvăluiri. Omul susţine nevinovăţia prietenilor săi şi contrazice unele declaraţii oficiale. El spune că reţinerea lor este o greşeală. Bărbatul a fost coleg cu cei doi în Baza militară americană din Irak. El susţine că prima greşeală în declaraţiile oficiale apare chiar despre locul arestării.

Prietenul celor doi arestaţi declară că ei obişnuiau să facă fotografii sau să filmeze în baza militară ca să aibă câteva amintiri de acolo. Omul spune că munca lor de rutină presupunea să ajungă şi în dreptul aeroportului militar. El susţine că singura lor greşeală a fost aceea de a trece de două ori pe acolo, chiar în momentul în care o maşină de securitate se afla în zonă.

Omul consideră românii sunt reţinuţi pe nedrept şi că nici nu se pune problema ca prietenii săi să fi încercat să spioneze baza militară. Îi consideră oameni oneşti şi muncitori, incapabili de o asemenea faptă.

Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close