Antena 3 CNN Politică De când se extind plăţile pentru facturi cu cardul de energie | Anunţul ministrului Marcel Boloş

De când se extind plăţile pentru facturi cu cardul de energie | Anunţul ministrului Marcel Boloş

"Am creat eligibilitatea şi extins perioada de valabilitate pentru facturi, pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor de card", a spus ministrul Marcel Boloş. Ce condiţii trebuie îndeplinite.

De când se extind plăţile pentru facturi cu cardul de energie | Anunţul ministrului Marcel Boloş
Sursa foto: Hepta | Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    12 Mai 2023   •   18:18

Potrivit ministrului Marcel Boloş, începând de săptămâna viitoare, facturile emise de furnizorii de energie, cu datorii restante, vor fi eligibile pentru decontare din cardul de energie.

Astfel, fiecare beneficiar de card de energie care primește factura de la furnizorul de energie şi are înscrise datorii faţă de furnizor, începând cu luna februarie 2022 este eligibil să facă plăţi cu ajutorul cardului de energie.

”Fiecare beneficiar al nostru de card de energie care primește factura de la furnizorul de energie şi are înscrise datorii faţă de furnizor, începând cu luna februarie 2022 este eligibil, după şedinţa de Guvern de miercuri, când a fost luată decizia, să facă plăţi cu ajutorul cardului de energie şi din acest punct de vedere am creat eligibilitatea şi extins perioada de valabilitate pentru facturi, pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor de card”, a spus ministrul Marcel Boloş, citat de News.ro

Citeşte şi: Mii de români ar putea primi noi vouchere. Care sunt condițiile şi de când se vor acorda

Excepții de cheltuieli cu cardul de energie

De asemenea, ministrul Marce Boloş a enumerat condițiile în care românii nu se vor încadra la plata facturilor cu cardul de energie printre care enumerăm:

  • dacă sunt penalități înscrise pe factură,
  • dacă sunt categorii de cheltuieli care privesc penalizarea sau disciplina beneficiarilor.

”În rest, toate categoriile de cheltuieli cuprinse pe factură care țin de furnizarea de energie, tot ceea ce înseamnă vechimea acestor datorii, cum am precizat, începând cu luna februarie 2022, dar şi materialul lemnos pe care l-am extins (..) în centrele comerciale pentru încălzirea locuințelor, este de asemenea eligibil”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Citeşte şi: Românii cărora li se anulează cardul de energie! Ce se întâmplă cu banii deja cheltuiți

Situații în care se poate anula cardul de ajutor pentru plata facturii la energie

Potrivit ministrului în situaţiile în care avem fie o adresă greșită, care s-a înscris pe cardul de energie, fie pe cardul de energie figurează beneficiari care, din anumite modificări ale bazelor de date, au ajuns pe acelaşi card de energie deşi nu există nici măcar o relație de rudenie sau nu au domiciliul comun, se va aplica anularea cardului de energie şi remiterea lui pentru a fi la zi cu cardul de energie, el fiind un fel de certificat de identitate al beneficiarului.

Anularea se va face prin intermediul unei declarații pe proprie răspundere care însoțește cardul de energie.

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close