Antena 3 CNN Politică Hărdău: Nu există o problemă cu manualele!

Hărdău: Nu există o problemă cu manualele!

Hărdău: Nu există o problemă cu manualele!
08 Feb 2007   •   22:20

Ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, a fost audiat în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor. El a trebuit să dea explicaţii în legătură cu problema manualelor alternative. La mijlocul lunii trecute, preşedintele Comisiei, Lia Olguţa Vasilescu, a acuzat faptul că în manualele alternative de istorie de clasa a XI-a apar texte precum imnul golanilor, acuze la adresa PSD, în timp ce unor personaje ca Renate Weber şi Monica Macovei ?li se ridică statuie?. Ministrul Hărdău a explicat prezenţa ministrului Justiţiei într-un manual de istorie, prin faptul că era citat un ziar.

De asemenea, preşedintele Comisiei este nemulţumit de faptul că personajelor importante din istoria românilor li se alocă spaţii prea mici. Hărdău a explicat că există o piaţă liberă de carte, iar părerile experţilor sunt împărţite şi este normal să găsim manuale cu care nu suntem toţi de acord. Rămâne opţiunea profesorului ce manual recomandă elevilor.

Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close