În scrisoarea deschisă adresată liderului democrat, Emil Boc, vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, atrage atenţia că PD trebuie să adopte o poziţie clară în ceea ce priveşte retragerea trupelor româneşti din Irak. "Este timpul să vă decideţi dacă veţi sprijini politic această decizie, sau nu. Este timpul să daţi măsura ataşamentului dumneavoastră faţă de principiul solidarităţii guvernamentale, fără de care o guvernare coerentă, eficientă şi onestă este de neconceput. Este timpul ca PD să înceteze cu ultimatumurile abstracte, referitoare la rămânerea la guvernare. Rămânerea PD la guvernare depinde numai de sprijinul politic concret pe care îl manifestă faţă de proiectele promovate de Guvern."
Vicepreşedinte liberal consideră că, România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate în faţa aliaţilor americani şi europeni, iar democraţii nu au nici un motiv să respingă decizia premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta i-a cerut deja ministrului democrat al Apărării, Sorin Frunzăverde, să iniţieze demersurile pentru retragere: să exprime un punct de vedere oficial în şedinţa de Guvern şi să stabilească discuţii cu aliaţii României pentru un calendar al retragerii.
Surse din PNL spun că de fapt premierul vrea să forţeze un răspuns negativ al ministrului democrat al Apărării, care astfel s-ar situa, alături de Macovei, Blaga şi Berceanu, în afara aşanumitei ?solidarităţi guvernamentale". De altfel, situaţia trupelor din afara graniţelor s-ar putea afla pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va avea loc joi.
Antena 3
Ştiri video recomandate