Antena 3 CNN Politică Nelu Tătaru va propune vaccinarea obligatorie sau testarea săptămânală pentru medici, profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi

Nelu Tătaru va propune vaccinarea obligatorie sau testarea săptămânală pentru medici, profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, actual consilier al prim-ministrului Cîțu, a anunțat că va propune introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru angajații din sectoarele esențiale de activitate – medici, profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.

Nelu Tătaru va propune vaccinarea obligatorie sau testarea săptămânală pentru medici, profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    14 Sep 2021   •   17:18

“Binele comun este mai important decât binele individual! Drepturile omului se încalcă și pentru cel care stă în Terapie Intensivă, venit cu o boală cronică în spital și infectat cu COVID-19.“, a declarat fostul ministru al Sănătății, la DigiFM.

“Atunci când sunt reclamate încălcări ale drepturilor omului, ar trebui mers pentru lămuriri până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a mai spus acesta.

“Ne gândim la vaccinare sau testare - acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului-ministru. În această categorie intră: tot ce înseamnă persoane vârstnice, HIV-SIDA, bolnavi oncologici, transplantați, tot ce înseamnă imunodeprimați. Stimulările ar trebui să înceteze și să folosim banii pentru testări.“, a declarat Nelu Tătaru

“În această perioadă se lucrează intens pe două paliere - la acele precauții, ca să nu ajungem la restricții, și la vaccinare. Nu cred că este vorba de discriminare, este o formă de prevenție. Această infecție cu SARS-CoV-2 trebuie să devină o boală sezonieră ca gripa. Până ajungem la acel nivel, cred că trebuie să trecem prin niște etape - una din acestea este și impunerea acestui Green Pass unde este imperios necesar.“, a spus, la Digi FM, fostul ministru al Sănătății.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close