Antena 3 CNN Politică PC: Încă o acuzaţie pentru Băsescu

PC: Încă o acuzaţie pentru Băsescu

PC: Încă o acuzaţie pentru Băsescu
20 Feb 2007   •   14:28

Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, l-a acuzat pe preşedintele ţării, Traian Băsescu, de imixtiune în problemele justiţiei. Anunţul a fost făcut marţi de preşedintele PC, Dan Voiculescu, într-o conferinţă de presă. Acesta a afirmat că Băsescu a intervenit în derularea proceselor care aveau ca obiect plata sau neplata unor sume, chiar când acestea erau în desfăţurare. De aceea, Dan Voiculescu nu vrea să stea cu mâinile în sân şi la sfârşitul acestei săptămâni va organiza un consiliu extraordinar, cu scopul de a lua măsuri drastice în privinţa crizei politice prin care trece România în acest moment.

Tot marţi, Comisia de Buget-Finanţe din Senat a dat un aviz favorabil pentru neimpozitarea profitului reinvestit, o propunere a Partidului Conservator de modificare a Codului Fiscal. Argumentul este că neimpozitarea profitului care este reinvestit îi va încuraja pe patroni să facă investiţii mai mari. Comisia de buget-finanţe a dat aviz favorabil şi pentru propunerea conservatorilor privind înfiinţarea unui fond pentru pensionari, la care ar urma să contribuie cu 1 la sută din profit toate firmele care au profit mai mare de 100.000 de euro.

Antena3.ro

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close