Antena 3 CNN Politică PD nu mai poate dialoga cu Tăriceanu

PD nu mai poate dialoga cu Tăriceanu

PD nu mai poate dialoga cu Tăriceanu
22 Mar 2007   •   13:10

Radu Berceanu, ministrul democrat al Transporturilor, a declarat într-o conferinţă de presă la sediul partidului că premierul doreşte să acapareze cât mai multe funcţii în guvern. Partidul Democrat acuză premierul de presiuni politice şi a menţionat că nu se va retrage de la guvernare indiferent de numărul miniştrilor democraţi suspectaţi de corupţie. Berceanu a declarat că Tăriceanu poartă discuţii pentru restructurarea Cabinetului doar cu PSD şi PC, ceea ce va duce la scăderea în sondaje a Partidului Naţional Liberal.

În ceea ce priveşte o nouă formulă de guvernare, Berceanu crede că un Cabinet monocolor nu este soluţia pentru ieşirea din criză. Referitor la consultările care au avut loc marţi, la Cotroceni, discuţiile democraţilor s-au axat pe problemele guvernului. Radu Berceanu l-a ridiculizat pe primul ministru pentru interimatul de la externe si i-a propus să ocupe şi funcţia lui Sebastian Bodu, fostul şef al ANAF, pentru că nimeni nu a ocupat acest post până în prezent. Ministrul PD a ţinut să precizeze că în ciuda eforturilor, un dialog între democraţi şi premier este imposibil.

Eugen Nicolăescu: 'Berceanu trebuie să fie solidar cu Guvernul'

Vicepreşedintele PNL, ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a criticat joi, la Sibiu, declaraţiile făcute de către ministrul democrat, Radu Berceanu. 'Eu cred că şi domnul Berceanu nu a înţeles un lucru esenţial sau poate că l-a înţeles şi joacă alt joc. Domnul Berceanu este membru al Guvernului. Dacă este membru al Guvernului, trebuie să fie solidar cu Guvernul în ansamblul său şi cu premierul', a precizat Eugen Nicolăescu. Ministrul liberal al Sănătăţii şi-a acuzat colegii care nu sunt solidari cu premierul şi cu Guvernul de o 'politică ipocrită'. 'Cine nu este solidar, dacă are bun simţ, dacă are caracter şi dacă este un om normal, pleacă. Altfel, înseamnă că face politică ipocrită', a declarat Nicolăescu, potrivit Rompres.

Bundaru Anca, Antena3.ro

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close