Antena 3 CNN Politică PD şi PLD atacă legea referendumului

PD şi PLD atacă legea referendumului

PD şi PLD atacă legea referendumului
12 Feb 2007   •   09:19

Democraţii depun, luni, la Curtea Constituţională o sesizare împotriva modificărilor aduse legii referendumului. Liderii PD consideră neconstituţională forma legii, adoptată de Camera Deputaţilor la începutul acestei sesiunii parlamentare. Potrivit actului normativ, şeful statului ales în turul doi de scrutin poate fi demis, cu majoritatea voturilor celor care se prezintă la referendum.

Sesizarea întocmită de democraţi a fost semnată şi de parlamentarii PLD, dar şi de trei independenţi.

Antena 3

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close