Antena 3 CNN Politică Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă, dezbatere cu presa la Palatul Parlamentului: „Eu sper ca și Klaus Iohannis să voteze Viorica Dăncilă” - LIVE TEXT și VIDEO

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă, dezbatere cu presa la Palatul Parlamentului: „Eu sper ca și Klaus Iohannis să voteze Viorica Dăncilă” - LIVE TEXT și VIDEO

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă, dezbatere cu presa la Palatul Parlamentului: „Eu sper ca și Klaus Iohannis să voteze Viorica Dăncilă” - LIVE TEXT și VIDEO
Sursa foto: Foto: Viorica Dăncilă/ Facebook
de S.T.    |    19 Noi 2019   •   20:25

Candidatul PSD la Preşedinţie, Viorica Dăncilă, a invitat reprezentanţii mass-media la „un dialog deschis”, marţi seară, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului.

Dăncilă a declarat, la dezbaterea cu jurnaliștii, că preşedintelui Klaus Iohannis îi este teamă de „dialog autentic” deoarece nu ar putea explica cei cinci ani în care a fost preşedintele României.

„Mulțumesc pentru participarea la acest dialog deschis, un dialog pe care eu l-am considerat necesar.

Dacă am avut până acum un președinte care i-a împărțit pe români, iată că astăzi avem un președinte care crede că o parte din presă merită să participe la o dezbatere iar altă parte nu merită.

Indiferent dacă presa te apreciază sau dacă îți este ostilă, eu cred că trebuie să ai o abordare corectă față de presă”, a spus Viorica Dăncilă în debutul dezbaterii.

IATĂ DEZBATEREA INTEGRALĂ!

Viorica Dăncilă: Am tot sperat că vom avea o confruntare

„Am tot sperat că vom avea o confruntare, o confruntare care să arate responsabilitatea noastră, o confruntare care să arate respectul pentru români. Se pare că Klaus Iohannis refuză această confruntare, că vrea doar o dezbatere cu cei pe care el îi agreează și în față acelor pe care îi acceptă, sfidând astfel românii care l-au votat dar și pe cei care nu l-au votat pentru că președintele trebuie să fie președintele tuturor”, a spus Viorica Dăncilă.

„Văd teama de un dialog autentic, văd teama de întrebări, văd teama de adevăruri incomode pentru Klaus Iohannis. Am avut multe jigniri din partea lui Klaus Iohannis. Am avut multe minciuni la adresa mea din partea lui Klaus Iohannis. Cred că o confruntare ar fi arătat de fapt cum suntem fiecare dintre noi, cum suntem pregătiți pentru funcția prezidențială, dar mai ales ceea ce am făcut în funcția pe care am deținut-o în statul român”.

Viorica Dăncilă: Cred că aveam această responsabilitate față de cetățeni, să venim cu un raport al activității noastre și în același timp cu propria viziune despre următorii cinci ani

„Văd un om laș și arogant, un om care nu poate explica cei cinci ani în care a fost președintele României”, spune fostul premier.

„Eu îmi fac datoria de candidat și voi veni cu un bilanț comparativ, o analiză a activității mele ca premier într-un an și nouă luni și cred că fiecare dintre noi poate să se raporteze și la cei cinci ani de activitate ai lui Klaus Iohannis”, a adăugat Dăncilă.

Citiți și: Viorica Dăncilă, atac furibund la adresa lui Iohannis: S-a întors din SUA cu o șapcă și trei poze

Dăncilă a abordat domeniul politicii externe și a susținut că în fiecare vizită a sa a căutat să vină cu ceva concret pentru România.

„În cei cinci ani Klaus Iohannis a avut 25 de deplasări externe și 40 de primiri la București. Nu am vazut nimic concret pentru România”, acuză fostul premier Viorica Dăncilă.

„Am văzut că s-a întors din Statele Unite cu o șapcă și trei poze. Am văzut că a fost la Consiliul European la Bruxelles, dar nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic pentru români și România”, a precizat Viorica Dăncilă.

Candidata PSD la alegerile prezidențiale i-a mai reproșat președintelui în funcție atitudinea față de diaspora.

„Acum pune foarte mare accent pe diaspora, pe votul din diaspora, dar bineînțeles că vine întrebarea ce a făcut pentru români. Ce a făcut ca să îi aducă acasă, pentru că românii s-au săturat de lozinci, vor lucruri concrete. 

Ce a făcut Guvernul? Am implementat programul Start-Up, am implementat programe în agricultură, iar 1.600 de români plecați s-au implicat în programul pentru tomate. Am facilitat votul pentru românii din diaspora astfel încât durata de vot este de trei zile și a fost dublată de votul prin corespondență. 

Am acordat suport în educație pentru copiii români din străinătate, prin acordarea de materiale școlare, prin acordarea de burse. Ce a făcut Iohannis?”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Citiți și: Dăncilă, declarație incendiară: Iohannis s-a opus creșterii salariilor și a pensiilor

„Salariile medicilor s-au triplat, am oprit exodul, salariile profesorilor au crescut cu 80%, salariile în justiție au crescut, în apărare și în ordine publică cu 50%. 

În toată această perioadă președintele Iohannis nu a făcut decât să dezinformeze - s-a opus constant creșterilor de salarii și pensii”, a punctat Dăncilă.

Dăncilă, despre Iohannis: Cu cinism le-a spus pensionarilor că nu sunt bani pentru creșterea pensiilor

„Nu s-a gandit că poate sunt pensionari care nu mai au bani de medicamente sau nu mai au ce pune pe masă. A fost o abordare personală prin care a căutat să câștige puncte electorale și nu o abordare a președintelui României”, a declarat candidatul PSD.

Viorica Dăncilă a vorbit și despre domeniul educației.

„Am mărit salariile profesorilor, am introdus gratuitatea transporturilor, am finalizat construcția a 100 de grădinițe.
Singurul lucru făcut de Iohannis - și-a blocat postul la colegiul la care a predat, a lansat România educată fără niciun rezultat și nu a venit cu nimic concret”.

Sănătate - singurul lucru pe care l-a făcut Iohannis a fost să blocheze rezidențiatul

Agricultură - foarte multe măsuri pentru fermieri, programele pentru tomate și pentru apicultori, Casa de Comerț Unirea, unde românii pot aduce produse românești. Ce a făcut Iohannis - a blocat un ajutor de stat de 30 mil euro pentru fermieri.

Viorica Dăncilă: Sunt foarte multe de spus despre permanentul blocaj, despre un președinte dictator, despre un președinte care nu a dat un interviu presei, despre un președinte care i-a privit pe români cu aroganță.

„Vedem un președinte cu o abordare extremistă”, a adăugat Dăncilă.

Citiți și: Viorica Dăncilă: Nu am făcut niciun asalt asupra Justiției. Eu am corectat ce a vrut să facă ministrul Justiției

Întrebări ale jurnaliștilor

Din bilanțul dvs lipsește domeniul justiția. Vă asumați asaltul asupra justiției făcut de PSD?

Dăncilă: Nu îmi asum, nu am făcut niciun asalt asupra justiției, nu am intervenit niciodată în justiție. Această întrebare trebuie să o adresați președintelui Iohannis.

De ce nu s-a aprobat în Guvern memorandumul cu SUA privind 5 G, relația cu China?
Dăncilă:
Trebuie să avem o relație corectă cu China. Nu se putea aproba 5 G fără premierul României. Eu eram la Bruxelles în acel moment. A fost o dezinformare

Când a fost adoptată prima Constituție a României de după Revoluție?
Dăncilă
: Eu vreau întrebări legate de situația actuală, dar răspund - în 1991, modificată în 2003.

Candidatul PSD a fost întrebată și despre cazul Cameliei Smicală.
Dăncilă:
Chiar am vorbit la telefon cu doamna, e un caz care pe mame le mișcă foarte mult, e un caz de suflet, voi face tot ce depinde de mine să o ajut.

Detaliați tipurile de măsuri pe care UE vrea să le aplice Rusiei
Dăncilă:
Nu am votat împotriva embargoului. Deci toate deciziile nu se iau de partid, ci de grupul politic din care face parte, unde se stabilește un vot.

Citiți și: Momentul dezbaterii. Răspuns spumos al Vioricăi Dăncilă după ce a fost întrebată dacă Dragnea a fost un om nociv pentru România

Considerați că personajul Liviu Dragnea a fost bun sau rău pentru România?
Dăncilă:
V-aș întreba eu: care este mai nociv - Băsescu sau Iohannis?(...). Liviu Dragnea a avut și lucruri bune și rele. Un lucru bun, programul de guvernare și câștigarea alegerilor din 2016. A presupus foarte multă muncă.

Ar trebui îmbunătățită relația României cu Rusia, în relația cu China ce să se schimbe?
Dăncilă
: Cu Rusia trebuie o relație corectă, bazată pe dialog și pe principiile internaționale.(...) Trebuie să ținem cont de liniile de acțiune la nivel european.

Ați semna în calitate de președinte memorandumul de mutare a ambasadei de la Tel Aviv la Israel?
Dăncilă
: Am spus atunci că sunt de acord cu mutarea ambasadei. Aș cere din nou o analiză. 

V-ați asuma unirea României cu Republica Moldova în calitate de președinte?
Dăncilă
: Se poate realiza prin parcursul european al Republicii Moldova. Trebuie să îi ajutăm să îndeplinească condițiile de aderare la UE și cred că acest lucru ar duce la unire.

Cum îi convingeți pe tineri să iasă la vot și să vă voteze?
Dăncilă
: Spun mulți că ne pleacă tinerii din țară. Nu aș vrea să plecăm de la o simplă constatare. Nu vor veni dacă avem politicieni care îi cheamă. În primul rând, trebuie să creăm condiții să se întoarcă. Le-aș spune că atâta timp cât am fost premier am luat măsuri bune, am crescut salariile, am crescut nivelul de trai, am alocat multe fonduri pentru comunitățile locale.

Citiți și: Viorica Dăncilă, situație tensionată în timpul dezbaterii. Ce a răspuns fostul premier când a fost întrebat dacă l-a angajat pe fiul său la Curtea de Conturi

Ce le spuneți tinerilor care nu au avut norocul să aibă o mamă premier care să îi angajeze la Curtea de Conturi?
Dăncilă
: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi, era angajat dinainte de a fi eu premier.

Fiul meu a fost foarte, foarte atacat în ultima perioadă. A avut o vină și pentru că a fost adoptat. Probabil dacă îl lăsam în orfelinat nu era atacat. E un copil care nu iese în spațiul public, nu vrea decât să-l las să-și urmeze cursul vieții lui. De multe ori, poate vi se pare curios ce vă spun, mi-a spus că nu e un lucru foarte bun că mama lui e premier, pentru că a fost izolat și nu poate face lucruri pe care alți tineri și le permit(...). Eu nu eram premier când a primit acel loc de muncă. A fost opțiunea lui acel loc de muncă.

Mai susțineți OUG 13?
Dăncilă
: Era declarată constituțională. Acum nu cred că mai este oportună o astfel de ordonanță, a fost adoptat și un referendum.

Cum vedeți dumneavoastră un partid care a avut în frunte un om cercetat penal care a plecat din fruntea partidului direct la închisoare?
Dăncilă
: Fiecare președinte a avut lucruri bune și rele. Justiția a intervenit, nu am ce să comentez. Cum  vedeți un președinte care are nu știu câte dosare penale, care se judecă cu bătrânii pentru o casă pe care a pierdut-o?
Dragnea a plătit pentru ce a făcut, dar cum plătește Iohannis pentru că a jurat pe Constituție și a călcat în picioare legea fundamentală?

Deficitul la 10 luni e aproape de proiecția pe tot anul. Aveți vreo responsabilitate?
Dăncilă
: Noi ne închideam în limita de deficit până la finalul anului. În 2018 s-au făcut aceleași acuzații și am închis în 2,96%. La fel se întâmpla și acum.

Citiți și: Dăncilă, lovitura de grație pentru Iohannis: E un președinte cu multe dosare penale care se judecă cu bătrânii pentru o casă

(...). Ce dosare are Klaus Iohannis?
Dăncilă
: Am văzut foarte multe dosare, eu știu că a pierdut o casă, acolo se vorbește de fals și uz de fals(...). Sunt foarte multe dosare, nu le am acum la îndemnă, dar trimit pe adresa dumneavoastră toate dosarele.

Citiți și: ”Iohannis a împărțit România între cei care au în inimă galbenă și cei care au în inimă tricolorul”. Anunțul făcut de Dăncilă

Ca președinte al României, aveți un top trei priorități pentru țara noastră?
Dăncilă
: O precizare. Nu e o luptă între PSD și PNL, e o luptă între românii mei și ceilalți români. Iohannis a împărțit România între cei care au în inimă galben și cei care au în inimă tricolorul(...)
Prima mea prioritate e un referendum pe imunitate, a doua este Schengen și vizele pentru SUA. A patra prioritate e MCV.

Citiți și: Viorica Dăncilă a primit o întrebare în engleză de la un jurnalist. Cum a răspuns

Viorica Dăncilă: Nu am să mă dezic niciodată de PSD și sunt mândră că sunt PSD-ist

„Nu am spus că am avut o guvernare perfectă, ci eficientă. Am realizat 80 % din măsurile propuse la începutul mandatului”, a spus candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

Citiți și: Ce a răspuns Viorica Dăncilă când a fost întrebată dacă are cască în ureche

Dăncilă: Nu există cască, niciun prompter. Am considerat că acesta e un dialog deschis, nu aș face așa ceva. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar vă garantez că nu există așa ceva în ceea ce mă privește.

V-ați scris discursul sau v-a ajutat cineva?
Dăncilă:
Nu exista un discurs scris, am bifat doar domeniile, să nu uit să fac referire. Vă dau foile! (...).

Cât costă un bilet cu metroul, cu autobuzul?
Dăncilă
: Cu metroul 2 lei, 2,3 (la observația jurnalistei care a întrebat-o despre prețuri). Cu autobuzul nu am călătorit, cred că 1,3 lei.

Viorica Dăncilă a fost întrebată din nou despre Ordonanța 13.
Dăncilă
: De ce încercați să lipiți de mine acestă ordonanță? Nu eram parlamentar, nu eram ministru. Haideți totuși să vedem limitele.

Dăncilă: „Am dovedit că sunt premierul tuturor”

Citiți și: Sabina Iosub, întrebare surprinzătoare pentru Dăncilă. Pe cine ar suna fostul premier dacă ar pune mâna pe telefon

Președintele are atribuții în zona de politică externă. Pe cine ați suna, un lider străin?

Dăncilă: Aș suna un omolog premier (...). Vă garantez că sunt foarte mulți lideri care mi-ar răspunde la telefon. Mi-ar răspunde lideri ai instituțiilor europene. Sunt patriot, dar și pro-european convins.

Vă reproșați ceva?

Dăncilă: Eu vreau să vă spun un lucru. Voi condamna de fiecare dată abuzurile. Președintele trebuie să asigure o justiție independentă(...). Au fost abuzuri, protocoale pe care le-au condamnat toți. Nu voi permite cât voi fi președinte.

Ați avut vreun dialog cu Iohannis în ultimele săptămâni?

Dăncilă: Nu. Am crezut că pot vorbi cu președintele pe obiective importante pentru țară. Au fost multe situații ... Când ne-a chemat, am explicat că avem bani de pensii. Nici n-am plecat bine de acolo și a mers pe aceeași dezinformare. Mi-am dat seama că orice dialog e inutil, orice aș spune eu președintele va spune ce îl avantajează. Orice discuție pe care am avut-o s-a soldat la trei zile cu solicitarea demisiei premierului. Nu e normal ca președintele să fie dușmanul executivului.

Care este cea mai mare temere a dumneavoastră?

Dăncilă: Mă tem de Dumnezeu și de faptul că aș putea să dezamăgesc românii. Când oamenii cred în tine e cel mai urât să-i dezamăgesc.

Dăncilă a fost întrebată și despre pesta porcină. 

Guvernul pe care l-am condus a luat toate măsurile, a spus fostul premier. „Am izolat focarele, am luat toate măsurile. Au fost cetățeni care n-au ascultat regulile. Nu știu despre această soluție pentru Bulgaria(...). În zonele în care sunt focare nu putem să ne asumăm niciun risc. Dumneavostră spuneți că nu are nicio influență asupra sănătății oamenilor? Eu știu și credeți-mă. Unde a existat focar de pestă nu a fost voie să consume carne de porc? Dacă este focar, dacă animalul nu a fost testat...”

Cine va fi președinte luni?

Dăncilă: Eu sper ca și Klaus Iohannis să voteze Viorica Dăncilă. Sper că l-am convins. 

Aveți din perioada în care ați fost premier un proiect personal dus la bun sfârșit?

Dăncilă: Obligația mea a fost să pun în practică obiectivele din programul de guvernare.(...) Obiectivul unui premier este să se țină de cuvânt. Pentru mine a fost important să ajut comunitățile locale și am făcut acest lucru fără să țin cont de culoarea politică.

Viorica Dăncilă: Eu nu vreau guvernul meu

Pe rețelele de socializare circulă imaginile când asistați la conf lui Dragnea. Ce v-ați reproșa?

Dăncilă: Era normal ca președintele să vorbească în numele partidului. Dacă una dintre întrebări îmi era adresată, răspundeam eu.

Viorica Dăncilă: Luni voi fi președintele României

Vă depuneți mandatul dacă veți pierde alegerile?
Dăncilă
: Luni voi fi președintele României!

Pentru Klaus Iohannis România normală e fără PSD. Cum arată pentru dumneavoastră?

Dăncilă: Românii sunt uniți, ne regăsim toți în deciziile președintelui. Nu însemnă o Românie divizată.

Primul lucru pe care l-ați face ca președinte?

Dăncilă: Aș cere un referendum în care să renunț la imunitate. Aș face ce a promis Iohannis în 2014 și nu a făcut.

Unde erați în seara de zilei de 10 august și în ce măsură ați fost informată?
Dăncilă
: Eram în concediu, am trimis o cerere de concediu care a fost contestată. Președintele are voie la nu știu câte concedii, premierul nu a avut. Am spus de fiecare dată să nu fie oameni care să fie accidentați, să nu fie loviți. 

Citiți și: Ce întrebare ar fi vrut să-i adreseze Viorica Dăncilă lui Iohannis

Ce l-ați întreba pe Iohannis?

Dăncilă: Dumnule Iohannis, îi iubiți pe români? Gândiți și acționați românește?

„Eu cred că vom câștiga alegerile prezidențiale, că oamenii au văzut abordarea mea și a lui Iohannis”.

Românii vor da acest vot pentru ei, nu pentru un partid.

Ați spus că acum sunteți cea reală. Detaliați!

Dăncilă: Acum decizia e și în calitate de președinte de partid și în calitate de premier. Știm că atunci au existat dispute, acum pot să iau decizii pt că cele două funcții îmi aparțin.

L-ați vizitat pe Liviu Dragnea? Dăncilă: NU!

Viorica Dăncilă: „Am învățat din greșelile făcute și am luat ce e bun de la fiecare. Nimeni nu este perfect!”

Într-o emisiune ați spus că ați făcut greșeli de exprimare pentru că erați timorată. Cine v-a impus linia de comunicare?

Dăncilă: Mi le asum. Toate au fost scoase atent în spațiul public. Luați discursul de la Baia Mare al lui Iohannis să vedeți câte greșeli sunt acolo. Am făcut greșeli, dar e important să nu greșești prin măsurile luate pentru români. Nu am luat nicio măsură împotriva românilor.

Citiți și: Viorica Dăncilă, despre greșelile de exprimare: Mi le asum. Eu măcar nu am luat nicio măsură împotriva românilor

Situație ipotetică. Președinte Dăncilă, îi mai dați o șansă lui Iohannis?

Dăncilă: Majoritatea își stabilește propunerea, dar președintele trebuie să vadă dacă sunt probleme de legalitate și nu de oportunitate, așa cum a făcut Iohannis.

A fost politician toxic Dragnea pentru România?

Dăncilă: Iohannis a fost președinte toxic? Nu fac eu această apreciere, o fac românii.

Viorica Dăncilă: „Eu nu sunt de acord cu afirmațiile unor colegi. Fiecare și le asumă și probabil poate să justifice. Vreau să ne raportăm la cei doi candidați. Un candidat care respectă și altul care vine cu discurs extremist și spune că trebuie să dispărem”

Viorica Dăncilă, rugată să răspundă în limba rusă la o întrebare/ Dăncilă: Nu cunosc limba.

Citiți și: De ce nu a mers Dăncilă la dezbaterea lui Iohannis

Ce fel de președinte veți fi?

Dăncilă: Un președinte mediator, unul care să lupte pentru români, nu împotriva. Unul care să aducă echilibru.

Ce fel de relație veți avea cu guvernul Orban?

Dăncilă: Relaţie interinstituţională, cu orice guvern.

„Nu încalc legea. Pentru corectitudine vă rog să-l întrebați pe președintele Iohannis câte meditații a făcut pentru cinci sau șase case. Și atunci vă spun și eu cu ceasul, cu broșele”.

Un român își permite un ceas de aproximativ 5.000 de euro?

Dăncilă: Dacă a fost membru al Parlamentului European își poate permite și mai multe. Salariul permite, tot ce am făcut pot justifica. Nu exista nimic să nu pot justifica. Mi-aș dori ca tot mai mulți români să-și permită lucruri și tocmai de aceea am crescut pensii și salarii.

Viorica Dancilă şi Klaus Iohannis s-au bătut în dezbateri. Fostul premier a participat la o confruntare cu jurnaliştii, marți seară, la Parlament. 

O oră mai târziu, Klaus Iohannis a avut şi el programată o dezbatere, cu jurnalişti şi politologi. 

A fost războiul dezbaterilor, aşadar, cu doar cinci zile înaintea turului doi al alegerilor. 

 

Știrea inițială:

Candidata PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, organizează o dezbatere cu presa, marți, de la ora 18.00, la Palatul Parlamentului, chiar înaintea dezbaterii organizate de președintele Klaus Iohannis. 

„Cred cu tărie că această campanie are nevoie de dialog, de dezbateri, de o prezentare coerentă a viziunii pentru România și, mai ales, de răspunsuri la întrebările oamenilor. Eu nu pot fi de acord cu fuga de asumare și fuga de întrebări, nici cu aroganța pe care o afișează președintele Iohannis și disprețul pentru dreptul românilor la informare. Acest elitism al domnului Iohannis și această selecție pe care a făcut-o pentru evenimentul de astăzi trădează de fapt teama de un dialog autentic, teama de adevăruri incomode.

Eu am ales să am o discuție liberă, deschisă, cu oricine are întrebări despre viziunea candidatului pentru România. Voi avea un dialog deschis cu TOȚI jurnaliștii care își doresc să participe, astăzi, începând cu ora 18:00, la Palatul Parlamentului, sala Spiru Haret. Accesul este liber pentru toți reprezentanții mass-media desemnați de către instituțiile pe care le reprezintă. 

Iar de la ora 21:00, ne vedem la Antena 3!”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook. 

Anunțul apare în contextul în care Iohannis a refuzat ferm o confruntare față în față cu Dăncilă, preferând varianta unui dialog față-n față cu o serie de jurnaliști și analiști politici, la Biblioteca Centrală Universitară. 

Citește și: Cine îi va pune întrebări lui Klaus Iohannis la dezbaterea organizată de SNSPA

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close