Antena 3 CNN Politică PSD a amânat moţiunea anti-Hărdău

PSD a amânat moţiunea anti-Hărdău

PSD a amânat moţiunea anti-Hărdău
12 Mar 2007   •   13:47

Senatorii PSD au decis luni să amâne depunerea moţiunii simple pe tema Educaţiei. Moţiunea simplă intitulată ?Falimentul învăţământului şi cercetării româneşti? îl acuză pe actualul ministru al Educaţiei, democratul Mihai Hărdău (foto), că, ?ajuns accidental? în fruntea ministerului, ?a devenit rapid groparul învăţământului românesc?.

PSD apreciază, în textul moţiunii, că promisiunile ministrului Educaţiei ?au realizare zero? în practică, acestuia reproşându-i-se că pe timpul ministeriatului său au avut loc cele mai ample greve din sistem, că examenele naţionale ?au fost fraudate?, că mai mult de jumătate din unităţile de învăţământ au fost neautorizate medico-sanitar la începerea anului şcolar în curs.

Social-democraţii afirmă, în moţiunea simplă pe tema Educaţiei, că ?recordul absolut? al activităţii ministeriale a lui Mihail Hărdău a fost achiziţionarea microbuzelor şcolare ?la suprapreţ şi neconforme cu necesitatea de a transporta elevii la unităţile şcolare?, ajungând astfel să rămână ?împotmolite în noroi?.

De asemenea, PSD consideră că strategia pentru învăţământul românesc este inexistentă, întrucât nici până în acest moment nu s-au adoptat legea descentralizării, legea salarizării personalului didactic şi legea Statutului personalului didactic, iar programele şcolare ?se schimbă în fiecare an, bulversându-i pe elevi?.

O decizie recentă a Curţii Constituţionale stabileşte, însă, că adoptarea unei moţiuni simple într-una din Camerele Parlamentului nu impune şi demisia sau demiterea ministrului în cauză. ?Noi sperăm că domnul ministrul Hărdău a apucat să se bucure de tot confortul pe care i l-a oferit acea limuzină luxoasă de 60.000 de euro, cumpărată tot din bani publici, în condiţiile în care sunt încă mult prea mulţi copii care parcurg zilnic pe jos, prin frig şi ploaie, kilometri întregi până la şcoală şi înapoi?, se mai arată în textul moţiunii PSD.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă cum va fi vremea în iunie
x close