Antena 3 CNN Politică S-a decis! Voturile pentru Primăria Sectorului 1 nu se vor renumăra

S-a decis! Voturile pentru Primăria Sectorului 1 nu se vor renumăra

Cererea PSD de renumărare a voturilor de la Biroul Electoral al Sectorului 1 a fost respinsă. După o ședință de câteva ore, s-a hotărât că voturile nu vor mai fi renumărate.

S-a decis! Voturile pentru Primăria Sectorului 1 nu se vor renumăra
de Laura Dinu    |    02 Oct 2020   •   07:46

”Cererea de renumărare a fost respinsă cu 6 la 5. Deși exista temei legal pentru aceasta, s-a invocat că nu există temei legal, nu se mai dă eficiență dispozițiilor legale, nu se mai dă eficiență dispozițiilor hotărârilor Biroului Electoral Central.

Astăzi, Biroul Electoral Central a dat o circulară prin care a dat posibilitatea Birourilor Electorale de Circumscripție să reverifice, această reverificare tocmai asta presupune, renumărarea pentru a vedea exact ce este în saci. Din păcate, votul a fost politic”, a declarat Anca Dunca, reprezentant PSD în Biroul Electoral de Circumscripție.

Aproape 1,000 de oameni au protestat în fața Biroului Electoral al Sectorului 1. Demonstranții au acuzat că procesul electoral a fost fraudat și au cerut repetarea alegerilor. 

Ministerul de Interne a detașat zeci de jandarmi la fața locului, iar aceștia au instalat garduri de protecție. 

 

×
Subiecte în articol: renumărare voturi Sector 1
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close