"Suspendarea lui Băsescu, demnă de Arici Pogonici"

03 Feb 2007   •   17:45
"Suspendarea lui Băsescu, demnă de Arici Pogonici"
Radu Berceanu sare în apărarea preşedintelui Băsescu şi trimite opoziţia la psihiatru. Vicepreşedintele PD a declarat că încercările de suspendare a şefului statului sunt desprinse din revista ?Arici Pogonici?. ?Zilele trecute am auzit un lucru care m-a siderat. Cum că opoziţia are cinci motive, care între timp au ajuns 18, pentru care cere suspendarea preşedintelui, însă ele rămân secrete. Mie mi se pare de ?Arici Pogonici?, sau nici măcar de această revistă, pentru că era una serioasă. Mai degrabă din zona crepusculară?, a declarat Berceanu, citat de Mediafax.

?Mi s-a părut că este o problemă ce trebuie tratată psihiatric. Adică ni se spune că elementele de suspendare sunt secrete dar vă chemăm la consultări să vi le spunem. Mi se pare în continuare că e vorba de consultări psihiatrice, care ar trebui să li se aplice celor care vorbesc de suspendare şi motive secrete?, a mai spus preşedintele PD Dolj.

Pe de altă parte, deputatul PSD Victor Ponta a apreciat că unii parlamentari ai Partidului Democrat ar putea vota favorabil, în cazul unui vot secret în Parlament referitor la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. "Toţi cei cărora le mai este frică acum de Traian Băsescu, şi mai spun că o să-l susţină, o să voteze secret. Eu cred că vor fi şi parlamentari PD care n-au avut curajul să deschidă gura, iar la vot secret o să-şi reverse oful pe preşedinte", spune Ponta, citat de Rompres.

Antena3.ro

Parteneri
x close