Antena 3 CNN Show Showbiz Gérard Depardieu a distrus o maşină din apropierea locuinţei sale

Gérard Depardieu a distrus o maşină din apropierea locuinţei sale

Gérard Depardieu a distrus o maşină din apropierea locuinţei sale
22 Dec 2009   •   22:51

Gérard Depardieu a vandalizat luni seară un automobil din apropierea locuinţei sale, motiv pentru care va fi chemat la comisariatul de poliţie din cel de-al doilea arondisment din Paris, relatează postul de televiziune RTL, citat de lefigaro.fr.

Cunoscutul actor a distrus automobilul parcat pe strada Cherche-Midi, în cartierul Saint-Germain des Prés din Paris, fără a avea, aparent, vreun motiv întemeiat. Depardieu a lovit portierele şi parbrizul automobilului, apoi a făcut o scurtă pauză şi a reînceput să loveasccă vehiculul care, în cele din urmă, a suferit grave avarii.

Proprietarul maşinii a depus plângere la poliţie marţi dimineaţă, după ce şi-a găsit vehiculul vandalizat. Incidentul s-a produs în faţa unui club, al cărui paznic a văzut toată scena. Acesta a declarat că în momentul în care s-a apropiat de el, actorul s-a îndepărtat de automobil ?cu un pas împleticit?.

Pentru moment nu se ştie ce l-a determinat pe actorul francez să recurgă la acest gest.
Gérad Xavier Marcel Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi. El s-a născut lpe 27 decembrie 1948 şi a câştigat numeroase premii, printre care o nominalizare la Oscar pentru rolul din "Cyrano de Bergerac".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gerard Depardieu vandalism
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close