Antena 3 CNN Show Tabloid A provocat cel mai mare scandal sexual de la Casa Albă, dar acum este de nerecunoscut

A provocat cel mai mare scandal sexual de la Casa Albă, dar acum este de nerecunoscut

A provocat cel mai mare scandal sexual de la Casa Albă, dar acum este de nerecunoscut
Sursa foto: Foto: blog.sumojack.com
10 Oct 2012   •   16:37

Monica Lewinsky, cea care aproape a reușit să îi distrugă mariajul și celebritatea lui Bill Clinton, a fost surprinsă de paparazzi cu un look complet schimbat faţă de perioada în care avea o aventură cu fostul preşedinte al Statelor Unite, scrie Daily Mail.

Fosta asistentă de la Casa Albă în vârstă de 39 de ani a purtat o şapcă, ochelari de soare şi o geacă potrivită pentru vremea de afară, fiind fotografiată în timp ce ploua destul de puternic în New York.

Aceasta duce o luptă cu kilogramele în plus acumulate de când era încă asistenta atrăgătoare de la Casa Albă.

Cu toate că a devenit celebră de la acel scandal, norocul ei s-a schimbat: nu s-a căsătorit, nu are copii şi în prezent nu este implicată în nicio relaţie. Nici cariera ei nu a evoluat în bine de atunci.

Singura oportunitate de care aceasta ar putea profita este faptul că a primit o ofertă de 12 milioane de dolari pentru a scrie o carte despre aventura sa cu Bill Clinton. În acel volum vor apărea scrisori de dragoste pe care Monica i le-a trimis fostului preşedinte şi vor fi incluse şi dovezi că Bill Clinton i-a propus să facă sex în trei.

Tot în această carte ar putea apărea şi detalii despre viaţa intimă a lui Bill Clinton cu soţia sa, Hillary, modul în care glumea acesta fiindcă nu avea parte de sex acasă, şi apetitul fostului preşedinte american pentru jucării sexuale şi orgii.



Vezi aici mai multe imagini.

×
Subiecte în articol: Bill Clinton kilograme in plus
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close