Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Doar în Anglia. Fanii lui Newcastle iau atitudine deoarece noul echipament al echipei "este hidos"

Doar în Anglia. Fanii lui Newcastle iau atitudine deoarece noul echipament al echipei "este hidos"

Doar în Anglia. Fanii lui Newcastle iau atitudine deoarece noul echipament al echipei "este hidos"
Sursa foto: newcastle united
21 Iul 2009   •   20:22

Suporterii echipei engleze Newcastle United au demonstrat încă o dată cât de diferiţi sunt de ceea ce găsim în România. Deşi formaţia lor favorită abia a retrogradat în liga a doua, aceştia cumpără abonamente pentru sezonul viitor ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nemulţumirea lor cea mai mare este că noul echipament de deplasare al echipei are dungi portocalii, lucru pe care aceştia în consideră deplorabil.
Presa britanică a speculat imediat după retrogradarea echipei şi pierderea unor jucători importanţi, în frunte cu Michael Owen, că va urma un declin puternic în interesul publicului. Nici gând, însă, lucru confirmat de club pe site-ul oficial, potrivit The Telegraph.
"Clubul poate confirma că există o creştere zilnică în vânzarea de bilete şi se apropie de cifra de 25.000 de tichete vândute, cu o creştere impresionată în zonele rezervate familiei. Interesul este în creştere de la o zi la alta şi noul sezon, care începe în trei săptămâni, ne va găsit cu şi mai multe abonamente vândute.", s-a arătat pe site-ul grupării.
Fanii cumpără bilete dar nu sunt totalmente lipsiţi de nemulţumiri. Asociaţia suporterilor a protestat vehement la aspectul noului tricou din deplasare, spunând că mulţi fani refuză să îl cumpere. Şi asta deşi clubul i-a redus preţul cu 20%, în speranţa că va îmbunătăţi vânzările.
"Toţi fanii cu care am vorbit au refuzat să cumpere tricoul şi toţi prietenii mei care susţin echipa Sunderland au luat în derâdere acest tricou. Clubul trebuie să fi realizat că nimeni nu cumpără tricoul din cauza aspectului şi de aceea i-au redus preţul. Tricoul este pur şi simplu oribil. Nu l-aş cumpăra nici cu reducerea de 20%", a declarat Frank Gilmore, preşedintele clubului Independent al Suporterilor lui Newcastle United.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Newcastle United Premier League
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close