Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Portsmouth, aflată în focurile retrogradării, l-a concediat pe antrenorul Tony Adams

Portsmouth, aflată în focurile retrogradării, l-a concediat pe antrenorul Tony Adams

Portsmouth, aflată în focurile retrogradării, l-a concediat pe antrenorul Tony Adams
Sursa foto: Tony Adams
09 Feb 2009   •   13:52

Locul 16 în Premier League, la doar două puncte de "lanterna roşie" West Bromwich Albion, nu poate fi un motiv de mândrie pentru o echipă care, nu de mult, declara că îşi propune calificarea în cupele europene. Antrenorul de 42 de ani, Tony Adams, a fost găsit vinovat pentru situaţia delicată a echipei, fiind concediat, luni, de către conducerea clubului de pe Fratton Park. Locul său a fost luat, până la găsirea unui nou tehnician, de către Paul Hart.
Portsmouth nu a început prost sezonul, aflându-se, destul de mult timp, în prima jumătate a clasamentului. Inexplicabil, însă, echipa a intrat într-un con de umbră din care nu mai poate ieşi. În ultimele nouă partide, Portsmouth nu a reuşit să strângă decât două puncte! Ultimul rezultat dezamăgitor a fost înfrângerea cu 2-3 în faţa lui FC Liverpool, în urma unui meci plin de dramatism. Cu cinci minute înainte de final, anunţă eurosport.yahoo.com, gazdele din Portsmouth conduceau cu 2-1. Elevii lui Rafa Benitez nu au fost, însă, dispuşi să facă gesturi de caritate, luând toate punctele după golul lui Torres din ultimul minut de joc. Antrenorul Adams, fost căpitan al naţionalei "Albionului", nu a avut nici un răspuns pentru criza apărută, sfârşind prin a fi înlăturat de conducere.
"Patronul şi consiliul administrativ consideră că au fost cât de înţelegători au putut în această perioadă plină de rezultate slabe. Am jucat bine, dar s-au pierdut prea multe puncte în meciuri în care echipa se afla, la un moment dat, în avantaj. Prioritatea Portsmouth FC este să rămână în prim-planul fotbalului englez, iar un nou antrenor este cea mai bună soluţie pentru a reuşi acest lucru", a declarat pentru sursa citată un reprezentat al conducerii grupării din sud-vestul Angliei.
Foto: www.timesonline.co.uk
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Premier League
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close