Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Pancu: Dumnezeu a fost de partea noastră. A fost cel mai important meci al Rapidului

Pancu: Dumnezeu a fost de partea noastră. A fost cel mai important meci al Rapidului

Pancu: Dumnezeu a fost de partea noastră. A fost cel mai important meci al Rapidului
Sursa foto: Foto: Agerpres
14 Iul 2013   •   09:47
Fotbalistul rapidist Daniel Pancu a declarat sâmbătă seară, după victoria din barajul cu Concordia Chiajna, scor 2-1, că la acest joc el şi colegii săi au avut parte "de ajutor divin" şi că pentru Rapid a fost "cel mai important meci de după revoluţie".
"A fost foarte frumos şi foarte greu. Dumnezeu a fost de partea noastră. S-a văzut în prima repriză că nu avem pregătire şi ritm. Chiajna putea înscrie de 4-5 ori în prima repriză, dar am avut parte de ajutor divin. La pauză, puţini mai credeau că putem reveni. A fost cel mai important meci al Rapidului de după Revoluţie. Prima (de 2.000 de euro) este o primă simbolică pentru mine. Trebuia să fie mai mare, pentru că a fost un meci de 2 milioane de euro din câte am înţeles. Acum avem o săptămână să ne pregătim pentru Liga I. Numai în pielea lui Marian Rada nu vreau să fiu, pentru că avem două deplasări, la Vaslui şi în Ghencea. Nu regret niciun jucător care pleacă de la Rapid, pentru că toţi cei care am jucat în retur am fost nişte eroi", a spus Pancu, conform Mediafax.
Formaţia Rapid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Dinamo, cu scorul de 2-1 după prelungiri, echipa Concordia Chiajna, într-un meci de baraj pentru obţinerea dreptului de participare în ediţia 2013/2014 a Ligii I, în care au fost eliminaţi cinci jucători (Voicu '111, Oros '120, Dică '120 de la Rapid şi Savin '99, Cobrea '120 de la Concordia).
Golurile au fost marcate de Al. Coman '83 şi Ioniţă '91 pentru Rapid, respectiv Florea '32 pentru Concordia.
 

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close