Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Fotbalul din Liga a IV-a, vedetă pe internet. Ce s-a întâmplat este ireal

Fotbalul din Liga a IV-a, vedetă pe internet. Ce s-a întâmplat este ireal

Fotbalul din Liga a IV-a, vedetă pe internet. Ce s-a întâmplat este ireal
14 Mar 2016   •   11:40

Farmecul fotbalului de la ţară e unic. Sâmbătă dimineaţa, în comuna Tritenii de Jos, aflată între dealurile dintre Turda şi Târgu Mureş, s-a petrecut o fază în acelaşi timp comică şi ridicolă. Era minutul 85 al partidei dintre echipa din comună, Unirea, şi liderul campionatului, Potaissa Turda, iar scorul era 1-1.

Formaţia vizitatoare - care în sezonul trecut a câştigat seria, dar nu s-a prezentat la barajul din promovare din motive necunoscute - a bătut un aut din apropierea liniei de fund a terenului, în partea stângă. Jucătorii în tricouri bleu şi şorturi negre au executat scurt, apoi a urmat o centrare lungă într-un careu în care se aflau 4 jucători de la Potaissa şi 10 de la Unirea. Ce a urmat e demn de un film de comedie.

Venit la colţul lung, Andrei Tot de la Potaissa a reluat ca un veritabil fotbalist, din foarfecă laterală. Execuţia sa a produs un „ohhhh” în tribune, însă mingea s-a dus în plasa laterală, apoi, ciudat, a ajuns în fundul porţii. Pe filmare se aude un „Goool!”, apoi altul şi altul, în timp ce fotbaliştii de la Potaissa celebrau marcarea unui gol-fantomă. După al şaselea „gol” strigat, asistentul Sorin Căprar a plecat spre centrul terenului, iar centralul Petru Vlad Inoan a fluierat.

Jucătorii de la Unirea au plecat imediat pe urmele celor doi arbitri. L-au adus pe central lângă poartă şi i-au arătat plasa ruptă. „În tot balamucul a fost şi o fază comică. Băiatul nostru de mingi, care are patru ani şi stătea în spatele porţii, încerca şi el să-i explice arbitrului că mingea a trecut pe lângă”, a povestit, pentru ProSport, antrenorul Unirii, Andrei Pintilie. După o scurtă discuţie cu asistentul, în timpul căreia şi-a dus palma peste gură precum marii fotbalişti, centralul Inoan a validat golul.

"Vreţi să vorbim despre golul sinistru? Eu din ce am văzut, din cădere, am crezut că a venit în portar şi după aia a intrat în poartă. Am închis ochii, apoi am văzut mingea în plasă. Abia după ce am văzut imaginile de astăzi îmi este clar că nu a fost gol. E primul meu din carieră din 'foarfecă' şi probabil că l-au validat pentru că nu se aştepta nimeni să dau aşa. Nu pot să zic că îmi pare rău, aş minţi, dar e o greşeală mare de arbitraj. Am câştigat într-un mod ruşinos", a declarat pentru ProSport, Andrei Tot în vârstă de 25 de ani.

 

An incredible error from Romania's fourth division this weekend! A ghost goal was allowed, causing the team that "conceded" to stop playing...

Posted by 101 Great Goals.com on Monday, March 14, 2016

×
Subiecte în articol: gol comedie amuzant
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close