Ludovic Orban (n. 25 mai 1963, Brașov, România) este un politician și inginer român, președinte al Partidului Național Liberal, care a ocupat funcția de prim-ministru al României. În perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 a fost ministru al transporturilor în Guvernul Tăriceanu.
Ludovic Orban a intrat în politică în 1992, ca membru al PNL – Aripa Tânără, devenit ulterior PL '93. Între 1993 și 1997 a fost membru în Comitetul Director al PL '93. A fost ales din partea acestui partid în posturile de consilier local în Consiliul Sectorului 3 (1992–1996) și consilier local în Consiliul Sectorului 1 (1996–1997). PL '93 a fuzionat cu PNL în 1998.
În același an, Ludovic Orban a devenit membru în Consiliul Național al
PNL. Între 2001 și 2002 a fost membru în Biroul Permanent Central al PNL. În perioada 2002–2008 a fost președintele PNL București și președintele Comisiei de Administrație Publică a PNL. Ca urmare a remanierii guvernamentale din 5 aprilie 2007, Ludovic Orban a fost numit în funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, pe care a îndeplinit-o până la încheierea mandatului acestui guvern, pe 22 decembrie 2008. La alegerile parlamentare din 2008 a fost ales deputat de București, mandat pe care și l-a reînnoit în 2012.
Orban a mai candidat la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, din partea PNL, pe locul 23, dar nu s-a calificat pentru un loc în Parlamentul European. La congresul PNL din 2009, Ludovic Orban a candidat în echipa lui Crin Antonescu, cel care a reușit să-l detroneze pe Călin Popescu-Tăriceanu de la șefia PNL, și a fost ales prim-vicepreședinte al partidului. După numai un an însă, a pierdut funcția în urma disputelor cu liderul partidului.
Ludovic Orban s-a remarcat ca un fervent critic al conducerilor PNL, atât în perioada în care partidul era condus de Călin Popescu-Tăriceanu, cât și atunci când la președinția formațiunii s-a aflat Crin Antonescu. Ludovic Orban s-a pronunțat public și a fost singurul lider liberal care s-a opus înființării USL în 2011. Ludovic Orban a candidat de mai multe ori la Primăria Generală a Capitalei, dar fără succes. Atât în 2008, cât și în 2012 a pierdut alegerile în fața lui Sorin Oprescu, candidatul susținut de PSD și, ulterior, de USL.
În februarie 2016, PNL l-a desemnat pentru a treia oară candidat la Primăria Bucureștiului, în locul lui Cristian Bușoi care s-a retras din cursă. A renunțat la candidatură după ce DNA l-a pus sub acuzare pentru că și-ar fi folosit funcția și ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să își susțină campania electorală. Trimis în judecată, el a fost achitat definitiv în martie 2018 de către ÎCCJ.
A fost ales președinte al Partidului Național Liberal, pe 17 iunie 2017, în cadrul Congresului formațiunii desfășurat în București, întrunind 3.518 voturi. Ludovic Orban a mai candidat la șefia PNL în anii 2002, 2009 și în decembrie 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.