Antena 3 CNN Timp liber Fun Mircea Badea, prins în trafic în timpul codului galben de vânt: „Așa ceva nu există”

Mircea Badea, prins în trafic în timpul codului galben de vânt: „Așa ceva nu există”

Mircea Badea, prins în trafic în timpul codului galben de vânt: „Așa ceva nu există”
25 Oct 2017   •   00:30

Mircea Badea a povestit în emisiunea „În gura presei” cum a fost prins de Codul galben de vânt, în trafic, în Capitală.

„Eu merg acum, din nefericire, și o spun și cu durere în suflet cu o mașină foarte joasă și foarte dură, cu niște roți mari. Pentru București e complicat, în multe situații, cum ar fi de exemplu să treci peste liniile de tramvai. (...) Cu acea mașină eram astăzi pe furtună. Cum stăteam la stop, simt că face mașina așa. Am crezut că vin unii să mă zgâlțâie de mașină. Nu, era vântul. De la vânt făcea mașina așa. Dacă mașina mea, care e atâta și are suspensii puternice, făcea așa, vă dați seama alta?”, a spus realizatorul.

Mircea Badea a relatat și o întâmplare mai puțin obișnuită pe timp de furtună. „Printre mașini, pe mijlocul șoselei, era un corporatist, așa mi l-am închipuit, avea o bicicletă bună și echipament cu cască, pe bicicletă. Unul care bicicla pe mijlocul străzii. Când l-am văzut, am zis: „Așa ceva nu există” și apoi am spus: „Doamne, nu pot să mă uit. Pe ăsta îl calcă sigur mașina”. A trecut de mine, dar există astfel de oameni”, a mai povestit Mircea Badea.

×
Subiecte în articol: În gura presei Mircea Badea
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close