Antena 3 CNN Travel Cum a ajuns Thassos destinația turistică preferată a românilor

Cum a ajuns Thassos destinația turistică preferată a românilor

Rețeta succesului este simplă, pentru Insula Thassos: prețuri accesibile și posibilitatea de a călători cu mașina personală, cu motocicleta sau cu autocarul, nu doar cu avionul. Cei mai mulți români care și-au petrecut vacanțele în Grecia în ultimii 20 de ani au ales această destinație.

Cum a ajuns Thassos destinația turistică preferată a românilor
Sursa foto: Unsplash.com
de Diana Scarlat    |    13 Ian 2023   •   11:48

Prețurile au fost întotdeauna accesibile pentru orice buzunar, iar vara începe din luna mai, când sunt și cele mai bune oferte de extrasezon. Cei care vor să călătorească nu sunt dependenți de zborul cu avionul și în general sunt oferte foarte bune pentru familiile care au copii. De la București, traseul cel mai scurt este spre Giurgiu - Ruse - Sofia - Kavala – Keramoti, acesta fiind portul unde se face îmbarcarea pe feribot, pentru insula Thassos.

Și drumul în sine este fascinant, iar cei care nu se grăbesc să ajungă la plajă foarte repede pot profita de câteva popasuri, pentru a vizita obiectivele turistice de pe traseu. Astfel vacanța de vară se îmbogățește cu experiențe minunate. Mănăstirea Rila, de exemplu, este unul dintre punctele de oprire în aceste excursii. Este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitectonice ale Europei de Sud-Est.

Cei care pleacă la drum la primele ore ale dimineții ajung, pentru îmbarcarea pe feribot, în portul Keramoti la amiază, pentru a traversa spre insula Thassos. „Insula de smarald” este de o frumusețe deosebită, fiind acoperită de pini, măslini și diferiti arbuști care formează o întindere verde. Cele mai importante localități unde se pot face excursii sunt Aliki, Astris, Limenas, Limenaria, Potos, Prinos sau Scala Potamia.

Sunt spectaculoase și micile localități, unde tradițiile locale sunt foarte bine conservate, astfel încât le oferă vizitatorilor prilejul de a pătrunde în tainele comunității. Pe insula Thassos, o astfel de localitate este Theologos, sat tradițional din partea muntoasă a insulei, înconjurată de livezi de măslini, la distanță de zece kilometri față de localitatea turistică Potos.

Insula Thassos a fost destinația preferată de români chiar și în perioada pandemiei, mai ales pentru că s-a putut călători individual, fără a depinde de un grup organizat. Fie că se cumpără vacanțe prin agențiile de turism sau prin platformele de rezervări, ori direct de la hoteluri sau de la proprietarii de apartamente și de vile, ofertele sunt accesibile pentru foarte multe categorii de turiști. Astfel se poate explica de ce pe „Insula de Smarald” se vorbește mai mult limba română pe timpul verii, cei mai mulți turiști fiind din țara noastră.

×
Subiecte în articol: Thasos
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close