Antena 3 CNN Actualitate Premierul Ponta: Coplata plătită de români va fi de cel mult 10 lei

Premierul Ponta: Coplata plătită de români va fi de cel mult 10 lei

Premierul Ponta: Coplata plătită de români va fi de cel mult 10 lei
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    28 Ian 2013   •   17:41

Coplata va fi de maxim 10 lei, iar suma se va plăti la externarea bolnavilor, a precizat, luni, premierul Victor Ponta.

"De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem, doar pentru internări - deci nu este vorba de consultări, medici de familie şi medicina de urgenţă -, la momentul externării din spital, o coplată într-o sumă modică. Asta înseamnă, din ceea ce noi am discutat şi au discutat experţii Ministerului Sănătăţii, maxim 10 lei", a spus Ponta.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a explicat de asemenea că numai cei care se internează vor plăti coplata în spitalele de stat în momentul în care pleacă din unitatea sanitară, iar suma va fi modică.

Pacienţii vor plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (co-plata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI, şi obţinută de Mediafax, informează agenţia.

"În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: în martie 2013, vom începe introducerea co-plăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în document.

Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.




×
Subiecte în articol: coplata Victor Ponta
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close