Antena 3 CNN Actualitate Bilanț COVID-19 varianta Delta, 7 iulie: 57 de cazuri și trei decese, înregistrate în România

Bilanț COVID-19 varianta Delta, 7 iulie: 57 de cazuri și trei decese, înregistrate în România

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că până miercuri în România au fost înregistrate 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta, un deces la o persoană de 72 de ani, din Pitești, și două decese la persoane cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, din Bacău.

Bilanț COVID-19 varianta Delta, 7 iulie: 57 de cazuri și trei decese, înregistrate în România
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Iul 2021   •   17:00

Potrivit CNCAV, în România, au fost confirmate 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București. Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din muncipiul Pitești, nevaccinată.

Apoi două noi decese s-au înregistrat în Bacău. Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani erau nevaccinate, deși aveau condiții medicale preexistente, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare.

Conform CNCAV, varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană are un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.

„Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%. Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de
internare, riscul de complicații și de deces”, a mai transmis CNCAV.

În ceea ce privește evoluția în UK, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: în aprilie 2021, au început să fie identificate primele infectări cu varianta Delta, astfel că prevalența în luna mai a ajuns la aproximativ 25%, iar în iunie a ajuns la peste 80% din totalul cazurilor de infecție.

„De la finalul lunii mai, numărul cazurilor și prevalența tulpinii Delta sunt în continuă creștere, astfel că media infecțiilor raportate în ultima săptămână (29.06.2021 – 05.07.2021) a ajuns la peste 25.000/ zi – o creștere cu 53% în comparație cu săptămâna precedentă”, conform CNCAV.

De asemenea, în perioada 01.02.2021 – 14.06.2021, aproape un sfert dintre cazurile de îmbolnăvire cu varianta Delta, care au necesitat asistență medicală de urgență, au fost confirmate în rândul persoanelor vaccinate cu o singură doză, mai puțin de 1 din 10 cazuri fiind persoane vaccinate complet.

Și în India, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: prevalența în martie fiind la maximum 20%, în luna mai, la peste 75%, iar în luna iunie, la aproape 100%.

„Varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanșeze noi valuri de infecție în țări și regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluției din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populația care a trecut anterior prin boală”, a mai transmis CNCAV.

×
Subiecte în articol: varianta delta COVID-19 decese
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close