Antena 3 CNN Actualitate Cinci cutremure în România, în mai puțin de două ore, la scurt timp după catastrofa din Turcia

Cinci cutremure în România, în mai puțin de două ore, la scurt timp după catastrofa din Turcia

Cinci cutremure s-au produs luni dimineața în România, în mai puțin de două ore.

Cinci cutremure în România, în mai puțin de două ore, la scurt timp după catastrofa din Turcia
Sursa foto: Getty Images
de Laura Dinu    |    06 Feb 2023   •   08:17

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost și cel mai puternic. A avut magnitudinea 4,5 și s-a produs la ora 3.26. A fost urmat de un cutremur cu magnitudinea 2,6 produs la ora 4.09 și de altul cu magnitudinea 2,9 înregistrat de aparate la ora 4.13. Un al patrulea cutremur, cu magnitudinea 2,7, a fost înregistrat la ora 5.01, iar ultimul cutremur, cu magnitudinea 2,0, a avut loc la ora 05:26.

Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 7,8 în Turcia. Zeci de morți și clădiri prăbușite în orașele din sudul țării

Cutremurele înregistrate luni s-au produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimi cuprinse între 17 și 21 de kilometri.

Un cutremur mult mai puternic s-a produs tot luni în Turcia. Acesta a avut magnitudinea de 7,8, a zguduit Turcia și Siria, dar a fost simțit și în alte țări din regiune. Estimările provizorii ale autorităților citate de Sky News arată că cel puțin 100 de persoane au murit și că numeroase case s-au prăbușit.

×
Subiecte în articol: cutremur
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close