Antena 3 CNN Actualitate DNA cere șapte ani și șase luni de închisoare pentru Liviu Dragnea

DNA cere șapte ani și șase luni de închisoare pentru Liviu Dragnea

2 minute de citit Publicat la 12:30 15 Mai 2018 Modificat la 12:30 15 Mai 2018
o_1cdhhohtb1pa51qb316e31du9h3r8.jpg

Procurorii DNA au cerut, marţi, la Instanţa supremă, condamnarea la închisoare cu executare a inculpaţilor din dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Pentru Liviu Dragnea, procurorul de şedinţă a cerut pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.

De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul 'Referendumul', în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.

Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.

Pentru inculpaţii Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, anchetatorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar.

Totodată, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată - Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare -, DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi pe o perioadă orientată către minim prevăzut de lege şi cu reducerea unei treimi din pedeapsă.

În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.

Pe latură civilă, DNA apreciază că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016 iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

×
Etichete: termen Dragnea
x close