Antena 3 CNN Actualitate Florin Iordache, după declarațiile lui Iohannis privind bugetul pe 2019: „Sper cât mai repede să retrimită, astfel încât, într-un plen reunit să-l trimitem în această formă”

Florin Iordache, după declarațiile lui Iohannis privind bugetul pe 2019: „Sper cât mai repede să retrimită, astfel încât, într-un plen reunit să-l trimitem în această formă”

Florin Iordache, după declarațiile lui Iohannis privind bugetul pe 2019: „Sper cât mai repede să retrimită, astfel încât, într-un plen reunit să-l trimitem în această formă”
06 Mar 2019   •   15:29

Florin Iordache a declarat, după ce sesizarea lui Iohannis privind bugetul pe 2019 a fost respinsă de CCR, că speră ca președintele să retrimită Legea bugetului cât mai repede la reexaminare în Parlament pentru ca plenul să-l dea înapoi exact în aceeași formă. 

„Sper cât mai repede să retrimită, astfel încât, într-un plen reunit să-l trimitem în această formă. Motivările Preşedintelui privind bugetul nu se susţin. Preşedintele căuta tot felul de scuze că nu doreşte să promulge bugetul, dar tocmai ca să arătăm forţa şi capcitatea maijorităţii. Nu s-a documentat. Consilierii dumnealui nu cred că sunt suficient de pregătiţi pe modul de calcul al bugetului. Dacă discutăm cu primarii de comună, etc, toţi susţin în continuare. E un buget cu o creştere economică suficientă care asigură finanţarea acelor cheltuieli şi învestiţii asumate prin programuld e guvernare şi creşterea alocaţiilor pentru copii”, a afirmat Florin Iordache, miercuri, la Parlament.

Citiți și Reacția PSD la respingerea bugetului de către președintele Iohannis

„În fiecare zi de întârziere, cei care nu primesc alocaţii, pensii şi salarii să se uite spre Cotroceni şi Iohannis. Toate creşterile prevăzute în buget, fie că discutăm de autorităţi şi de alocaţii sunt cuprinse în buget. Atâtat timp cât nu avem bugetul prmulgat toate aceste măsuri nu pot fi aplicate. Am demonstrat cu date şi statistici că acest buget se susţine. Ne-am asumat această întârziere, dar acum bugetul se susţine şi e un buget pentru creşterea tuturor măsurilor pe care ni le-am asumat”, a completat Iordache.

Florin Iordache a avut această reacție după ce Klaus Iohannis a declarat că va retrimite legea în Parlament pentru a fi reanalizată. 

„Voi retrimite Parlamentului pentru corectură și îmbunătățire legea bugetului. Mesajul e simplu: Faceți un buget sănătos pentru România”, a afirmat Klaus Iohannis.

×
Subiecte în articol: Florin Iordache Klaus Iohannis
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close