Un incendiu a izbucnit joi la prânz în București, într-un restaurant dezafectat situat în zona Căii Victoriei, pe Strada Sevastopol.
Incendiul se manifestă în interior şi la acoperiş. Construcţia este amplasată între blocuri, astfel că fumul degajat poate pătrunde în locuinţe.
A fost remis un mesaj de informare şi avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
![]()
Extreme Alert
INCENDIU major cu degajări mari de fum produs la restaurant dezafectat – zona Calea Victoriei. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități. Accesați: www.fiipregatit.ro. ISUBIF
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), focul se manifestă în interiorul clădirii și la nivelul acoperișului. Imobilul este situat între blocuri de locuințe, ceea ce a ridicat riscul ca fumul dens să pătrundă în apartamentele din apropiere, punând în pericol sănătatea locatarilor.
Pentru stingerea incendiului, pompierii acționează atât la sol, cât și de la înălțime, folosind o autoscară. În total, 8 autospeciale de stingere sunt angrenate în operațiunea de intervenție.
„În această locaţie s-a mai intervenit pentru stingerea unui incendiu în luna decembrie 2024”, a precizat ISUBIF.
Autoritățile continuă monitorizarea situației, iar intervenția este în desfășurare.