Antena 3 CNN Actualitate Locale Polițiștii din Suceava cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe care îl confiscă în trafic

Polițiștii din Suceava cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe care îl confiscă în trafic

Președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, comisarul-șef Marius Ciotău, crede că polițiștii ar trebui recompensați cu un procent din valoarea lemnului confiscat.

Polițiștii din Suceava cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe care îl confiscă în trafic
Sursa foto: IPJ Olt
de Mia Lungu    |    24 Noi 2022   •   19:39

Președintele CNP Suceava a dat ca exemplu cazul unui coleg care a confiscat, la o singură acțiune, 1200 mc cherestea, în valoare de peste un milion de lei. 

"Un procent din valoarea lemnului confiscat, care să fie câștigat legal, ca bonus, ar fi o variantă care ar mulțumi agentul constatator, dar per ansamblu ar crește și eficiența acțiunilor, cred eu.", a subliniat Marius Ciotău, potrivit Monitorul de Suceava.

Când era în vigoare vechiul Cod Silvic exista o motivație financiară pentru cei care făceau constatările, inclusiv pentru personalul silvic.

"Dacă vrem performanță eu zic că trebuie și motivație, o impulsionare a activității de constatare. Și o motivație directă pentru omul din teren, cel care muncește și constată fapta.", a mai declarat Marius Ciotău.

×
Subiecte în articol: politisti Suceava lemn confiscat
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close