Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal uriaș la Spitalul Judeţean Constanța, unde mai multe persoane, printre care şi Makaveli, au încercat să externeze o pacientă

Scandal uriaș la Spitalul Judeţean Constanța, unde mai multe persoane, printre care şi Makaveli, au încercat să externeze o pacientă

D.C.
2 minute de citit Publicat la 15:08 06 Ian 2026 Modificat la 15:57 06 Ian 2026
spital-ct
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța FOTO: Facebook

O situaţie deosebit de gravă a fost generată de mai multe persoane care au pătruns neautorizat în incinta Spitalului Judeţean Constanţa, în noaptea de luni spre marţi, cu intenţia de a externa o pacientă, imaginile fiind transmise în direct pe reţele de socializare, au informat reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit FocusPress, printre cei prezenți la UPU Constanța s-au aflat și persoane venite de la București, între care și Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept „Makaveli”, care și-a depus candidatura pentru Primăria București, dar ulterior s-a retras din cursă.

„Referitor la incidentul din cursul nopţii trecute, când ne-am confruntat cu o situaţie deosebit de gravă, generată de un grup de persoane/rude ale unei paciente internate în cadrul Secţiei Clinice Neurologie, facem următoarele precizări: Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, în jurul orei 3 dimineaţa, cu intenţia de a externa pacientă, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne şi protocoalele de siguranţă ale unităţii sanitare. Iniţial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv şi prin filmarea neautorizată a personalului şi a spaţiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe reţelele de socializare”, conform unei informări transmise de purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Crina Kibedi.

Ulterior, persoanele respective au pătruns abuziv în Secţia Neurologie, creând panică în rândul pacienţilor internaţi.

„Au perturbat actul medical şi au adresat ameninţări personalului medical”, a mai spus reprezentanta SCJU Constanţa.

Conform acesteia, pacienta fusese evaluată complet şi beneficia de tratament corespunzător simptomatologiei pentru care a fost spitalizată. Internarea a avut loc în cursul zilei precedente, în jurul orei 19:00. Pe parcursul serii şi al nopţii, pacienta a efectuat investigaţiile necesare, inclusiv CT şi angio-CT, rezultatele fiind favorabile, fiind exclusă orice patologie vasculară acută.

„Având în vedere gravitatea situaţiei, pentru restabilirea ordinii şi siguranţei pacienţilor şi a personalului, a fost necesară intervenţia organelor de poliţie”, a mai spus Kibedi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, marţi, printr-un comunicat, că în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, în jurul orei 3:30, lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa - Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă 112, cu privire la existenţa unor neînţelegeri între un grup de persoane aflate în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa şi angajaţii instituţiei medicale.

„La faţa locului, echipajul de poliţie a constatat că starea de tensiune ar fi fost generată de nemulţumirea mai multor cetăţeni referitor la procedura de externare a unei persoane pe parcursul nopţii, solicitare care ar fi contravenit regulamentului intern de funcţionare al unităţii spitaliceşti. Poliţiştii au rămas în zonă pentru o perioadă de timp pentru a monitoriza evenimentul şi a asigura un climat de siguranţă, intervenţia având ca scop principal prevenirea escaladării situaţiei şi preîntâmpinarea oricăror fapte de natură contravenţională sau penală”, se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, „la faţa locului nu au fost adresate injurii, nu au fost provocate agresiuni fizice şi nu s-au constatat probleme care să impună aplicarea unor sancţiuni legale, situaţia fiind soluţionată fără incidente”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close