Antena 3 CNN Actualitate "Nu pot să dorm nopţile" | Mărturia cutremurătoare a minerului care a supravieţuit tragediei de la CE Oltenia

"Nu pot să dorm nopţile" | Mărturia cutremurătoare a minerului care a supravieţuit tragediei de la CE Oltenia

După tragedia de la cariera Jilţ Sud din judeţul Gorj, minerii, care şi-au văzut moartea cu ochii, retrăiesc acel moment de groază. Unul dintre ei a povestit, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN experiența traumatizantă.

de Ioana Mircea    |    03 Feb 2023   •   09:38

Valentin Chiroțoiu are 50 de ani şi lucrează în Complexul Energetic Oltenia, de 30 de ani. În prezent este şef al unei echipe de sudori. Acesta îşi amintește, cum în ziua tragediei, îngerul lui păzitor a fost unul dintre colegi care a reuşit să îl scoată dintre fiarele în care era prins şi cadavrele colegilor cu care a muncit o viaţă întreagă.

În momentul în care au căzut cu maşina care îi transporta, Valentin a auzit "murim toţi", apoi, s-a trezit sub banda transportoare, prins până la mijloc.

"Nu puteam să îmi scot picioarele. Eram prins jos şi nu puteam, aveam cizmele în picioare şi nu puteam să le scot de acolo. Toată lumea era disperată", a povestit minerul.

După tragedie, bărbatul a rămas afectat emoțional. Se trezește noaptea şi îşi aude colegii ţipând. "Îi am în imagini, după ce am trecut printr-atâtea nu pot să dorm nopțile, mă trezesc. Erau ca copiii mei, eram o familie. Eram o familie acolo mi-am petrecut toată viaţa mea cu ei", a mărturisit Valentin.

 Citeşte şi: CE Oltenia, afacere cu pagube de sute de milioane de euro, alături de OMV. Din cauza lor, românii plătesc facturile uriașe la curent

Ajunşi la spital cu elicopterul au fost trimişi acasă pentru că "nu au nimic rupt"

Bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD şi, după ce ajuns la spitalul județean din Craiova, a început un alt coșmar, după cum spune el.

"Ne-a zis să plecăm că n-avem nimica rupt. Şi noi nu mai puteam de dureri. Aveam dureri îngrozitoare. Mă durea spatele, mă durea pieptul ziceam că turbez. Am plecat, că mai bine ne lăsa acolo decât să ne fi dus cu un elicopter să ne chinuie. Să pleci după patru ore desculț", a spus Valentin.

Oficialii Spitalului Judeţean Craiova au venit cu explicaţii. "La prima prezentare în UPU pacientul a fost amănunțit investigat i s-au efectuat atât investigații de laborator cât şi de radiologice imagistică care nu au evidențiat leziuni post traumatice şi nu a fost internat în acea zi", a declarat Cristina Geormaneanu, medic SMURD, purtător de cuvânt Spitalul de Urgentă Craiova.

Peste o săptămână Valentin trebuie să revină la lucru şi să treacă pe "drumul morţii", cum îl numește el.

×
Subiecte în articol: CE Oltenia miner
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close