Telespectatorii Antenei 3 cer şi ei demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu. Zeci de oameni au trimis mesaje pe adresa redacţiei prin care spun că sunt indignaţi de explicaţiile nejustificate ale şefei CNA.
De asemenea, telespectatorii o acuză pe Laura Georgescu de comportament abuziv şi spun că nu Consiliul Naţional al Audiovizualului este cel care dictează grila de programe a unei televiziuni.
Narcisa Iorga, membru CNA, a cerut demisia preşedintelui instituţiei pe care o reprezintă, Laura Georgescu.
Iată, mai jos, câteva dintre mesajele primite de la telespectatori:
1. După spusele doamnei Georgescu, dacă eu trimit o scrisoare la CNA în care solicit şi insist să fie transmis la tv următorul mesaj: "Laura Georgescu e de porc şi spală creiere", va fi comunicat?
2. Aş dori să îi transmiteţi acestui "manager" să bea o cafea mai tare deoarece cafeaua pe care a băut-o până acum nu a trezit-o. De când CNA face grila de programe a unor posturi de televiziune!? CNA poate să intervină după, dacă s-a încălcat legea. Ce a făcut CNA când RDS a scos canalele Discovery din grilă, abuziv ? Demisia este singurul act care îl poate face cu demnitate, restul este doar spălarea creierului ei!
3. Dacă sesizarea conţine o înjurătură CNA o va da integral pe post ?
4. Când a "citat" cum spune duduia de la CNA acea afirmaţie, de ce nu a specificat ATENŢIE CITEZ!!? Şi are voie să citeze o afirmaţie public fără ca aceasta să fie probată sau dovedită???? Dacă eu afirm la CNA că cei de la B1 mint 24 din 24 şi cer ca CNA să facă public acest lucru, o face???? De ce nu se pun aceste întrebări??????
5. Cum adică ÎNTÂMPLĂTOR PERSOANA CARE A FĂCUT SESIZAREA CHIAR EXISTĂ???? se fac sesizări şi de către persoane care nu există?
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au respins marţi, 10 decembrie, prin vot solicitarea postului Antena 2 de transformare în Antena Stars. Tot în aceeaşi zi, în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena1, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a dat citire unui mesaj în care se spunea că n-ar fi de dorit ca Antena 2 să înceapă să facă ceea ce face Antena 3, şi anume "spălare de creiere".
Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a încercat astăzi, 13 decembrie, să-şi justifice deciziile şi declaraţiile din ultima săptămână, fluturând câteva zeci de sesizări primite la CNA. Ea a explicat însă că instituţia pe care o conduce are un protocol de colaborare cu Asociaţia Profesională a Radiodifuzorilor potrivit căruia "suntem obligaţi să transmitem radiodifuzorilor sesizările".
Citiţi şi Dovada că preşedintele CNA minte! Sesizarea privind postul Antena 2 a fost "ţinută în interiorul instituţiei"