Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce semnifică cele trei litere care se scriu pe icoanele Mântuitorului, pe aureola din jurul capului

Ce semnifică cele trei litere care se scriu pe icoanele Mântuitorului, pe aureola din jurul capului

Ce semnifică cele trei litere care se scriu pe icoanele Mântuitorului, pe aureola din jurul capului
06 Mai 2018   •   18:57

Ai vrut să ştii ce înseamnă acele trei litere care se scriu pe icoanele Mântuitorului pe cercul de lumină (aureolă) din jurul capului. Acestea sunt trei litere greceşti: O WN.

Literele sunt greceşti, şi prima – O – este un articol, iar celelalte două un cuvânt.

Este, aşadar, cu totul doar un cuvânt, tradus în slavoneşte tot printr-un singur cuvânt: СЫЙ ori СЎЩІЙ. În limba sârbă însă, acest singur cuvânt este tradus prin două cuvinte: КОЈИ ЈЕСТЕ (Care este), sau prin trei: OHAJ КОЈИ ЈЕСТЕ (Cel ce este).

Aşa citim în Vechiul Testament: Şi a zis Dumnezeu lui Moise: Eu sunt Cel ce este. Aşa vei spune fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi (Ieşire 3, 14). În Apocalipsa lui Ioan citim despre acest nume al lui Dumnezeu următoarele: Ioan celor şapte Biserici ce sunt în Asia: har vouă şi pace de la Cel ce este (1, 4).

Prin acest cuvânt, O WN ori СЫЙ, Cel ce e pururea Acelaşi, e arătată firea Dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos. Din Tatăl Veşnic, Veşnic Fiu. Lumină Tatăl, lumină şi Fiul. Tatăl Dumnezeu, şi Fiul Dumnezeu, scrie ortodoxia.me.

×
Subiecte în articol: semnificatie iisus hristos
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close