Antena 3 CNN Actualitate Scandal cu bătaie şi amenințări cu pistolul într-un fast food din Bucureşti. Poliţiştii caută cinci suspecţi

Scandal cu bătaie şi amenințări cu pistolul într-un fast food din Bucureşti. Poliţiştii caută cinci suspecţi

Bătaie și amenințări cu pistolul într-un fast-food din centrul Bucureștiului între şapte adolescenţi. Totul a fost surprins pe camerele de supraveghere.

Scandal cu bătaie şi amenințări cu pistolul într-un fast food din Bucureşti. Poliţiştii caută cinci suspecţi
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Feb 2023   •   17:21

Update 18:12. Urmare cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei șapte adolescenți ar fi pus la cale tot scandalul şi s-ar fi vorbit între ei să se filmeze. 

"La data de 10 februarie 2023, în jurul orei 20.50, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 10 a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant fast-food are loc o altercație între mai mulți tineri.

Din verificările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, anterior producerii evenimentului, două persoane s-ar fi așezat la o masă pentru a filma, iar ulterior toate persoanele implicate ar fi părăsit locația și și-ar fi continuat deplasarea împreună. 

În cauză se efectuează verificări în vederea depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3", informează Poliţia. 

Scandal cu bătaie şi amenințări cu pistolul într-un fast food din Bucureşti. Poliţiştii caută cinci suspecți

Totul s-a întâmplat într-un fast-food din zona Unirii din centrul Bucureștiului. Pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere se vede cum 5 tineri intră în acest fast-food şi se duc direct la alți 2 adolescenți ,care stăteau la o masă, și se iau la bătaie.

În acel moment, unul dintre adolescenți scoate un pistol și amenință cu el.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La scurt timp are loc o încăierare generală, iar până la urmă cei 2 adolescenți sunt scoși efectiv în bătaie din acel fast-food de către ceilalți cinci indivizi şi nu de către omul de la pază, care se ridică după aproximativ 20 de secunde de pe acel scaun de la intrare.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, însă până la sosirea acestora persoanele implicate au părăsit locația. Polițiștii au demarat o anchetă şi fac acum verificări.

Mai exact, imaginile de pe camerele de supraveghere au ajuns la poliție, iar acum se încearcă identificarea scandalagiilor şi a armei folosite.

Aceştia vor fi cel mai probabil acuzați pentru loviri și alte violențe, tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și amenințare pentru că au folosit acel pistol, indiferent că era el o armă letală, neletală sau de jucării, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

×
Subiecte în articol: fast-food București
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close