Mariana Oprea, sau Tedy, este unul dintre cei mai cunoscuți supraviețuitori din Colectiv. Își folosește rănile ca să ne amintească de ce a fost acolo și să ne învețe despre urmările incendiului, scrie Decât o Revistă.
Toamna trecută aveam 28 de ani, eram cu capul în nori și căutam să-mi duc mai departe visul de a lucra în arhitectură; o lungă perioadă tot ce făcusem era să depun CV-uri peste tot și să merg la interviuri. Familia – mama, fratele și cumnata – m-a susținut mereu. Cu tata am avut tot timpul o relație mai dificilă după divorțul părinților de acum 12 ani. Deși am încercat să păstrez o legătură apropiată, nu s-a întâmplat. De atunci locuiam cu mama într-o garsonieră închiriată din Tei; ne era destul de greu să ne întreținem, mama bugetar, eu fără job stabil.
Cu prietenii mă vedeam destul de des: prietenele cele mai apropiate mi-au rămas cele din clasa a V-a, pe care le-am cunoscut la Liceul de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza”, apoi erau foștii colegi de la Arhitectură și oameni pe care i-am întâlnit cu diverse ocazii și cu care am vibrat pe aceeași lungime de undă. Ne plăcea să ieșim la terase, în cluburi, în parcuri, să ne plimbăm cu bicicleta, să mergem la munte sau la mare, cu bani puțini, dormind prin mașini sau corturi.
Aveam părul lung până la mijlocul spatelui, pe partea stângă mi-l răsesem, îmi plăcea să mă îmbrac în negru și-mi făcusem primul tatuaj în primăvară: un portjartier din dantelă pe coapsa stângă, neterminat încă. Îmi plăcea să pictez pentru că mă detașam de tot ce era în jurul meu; pentru câteva minute sau ore nu mai exista nimic altceva în mintea mea.
