Antena 3 CNN Actualitate Social Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursă de la stat

Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursă de la stat

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri la Târgu Jiu că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursă de la stat
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Silvia Preda    |    22 Sep 2023   •   17:13

Ministrul a menţionat că prin acordarea bursei se încearcă şi prevenirea separării mamei de copil.

"La Parlament, primul eveniment mi-l aduc aminte cu mare emoţii a fost acel al lansării campaniei 'Clasa M. Clasa Mamelor Minore', când am convins foarte mulţi colegi parlamentari, pe care îi salut şi le mulţumesc că sunt astăzi aici prezenţi, să vină cu un punct de vedere şi un semnal de alarmă care să fie transmis apoi în fiecare judeţ. Cristina (Chiriac, preşedinta CONAF n.r.) , alături de doamne extraordinare, au dus apoi acest mesaj în întreaga ţară.

Şi da, mamele minore beneficiază de acea bursă de 700 lei pornind de la acea campanie. Şi să ştiţi că nu este o formă de încurajare. Să creştem cumva numărul mamelor minore, pentru că am auzit şi acest aspect, chiar din partea liceenilor 'sunt unele colege care au spus că o să încerce să fie mame pentru că primesc bursă'. Nu, vor primi bursă doar cele care vor merge la şcoală. De ce? Încercăm să prevenim separarea copilului de mamă.

Încercăm să le ajutăm pe aceste minore care au ajuns în această situaţie şi care trebuie de acum să-şi ia viaţa în piept, în mâini, nu doar viaţa lor, ci şi viaţa copilului pe care sau copiilor, poate sunt şi cazuri de gemeni, pe care ele le-au i-au adus pe lume.

Deci această bursă se primeşte numai în situaţia în care ele participă la şcoală şi da, au şi prioritate copiii acestora pentru locuri la creşă şi la grădiniţă", a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

Natalia Intotero a adăugat că tinerii pot accesa programe de sprijin şi după împlinirea vârstei de 18 ani în cazul în care aleg să şi continue studiile sau să se angajeze.

Citeşte şi: Caz frapant în Ploiești! Două copile de 13 ani au devenit mame

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close